Știri 2 februarie 2019
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Întâmpinarea Domnului.
Această sărbătoare face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi prăznuieşte momentul în care Sfânta fecioară Maria, la 40 de zile de la naşterea pruncului Iisus, vine la templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament.
La templu, pruncul Iisus a fost întâmpinat de către dreptul şi bătrânul Simeon, căruia i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristos, după cum ne relatează Sfântul evanghelist Luca.
Atunci dreptul Simeon a rostit frumoasa rugăciune ce se rosteşte în biserică la slujba vecerniei „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne”, şi totodată a profeţit sfintei Fecioare Maria suferinţele prin care va trece la patimile lui Hristos.
Prima atestare documentară a acestei sărbători se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.
Ziua următoare acestei sărbători, 3 februarie, este ziua în care Biserica Ortodoxă cinsteşte pe dreptul şi bătrânul Simeon împreună cu sfânta proorociţă Ana, cele două personaje care au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 32-a după Rusalii sau a lui Zaheu.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, de la ora 8.45.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.