Știri 2 aprilie 2019
Apoi, de la ora 10.15, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Topalu.
Vineri, Ierarhul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Maria” din Constanța (zona Far), de la ora 16.30, urmată, la ora 19.00, de un concert prepascal de pricesne.
Acesta va fi susținut de către Arhid. Ștefan Adrian Ghiuță și invitații: Cătălina Alexa, de la parohia „Sf. Maria”, Ionela Crăciun, de la parohia „Buna-Vestire” și Ionuț Cristea, de la parohia „Sfântul Antonie cel Mare”.
Acompaniamentul la pian va fi asigurat de către Valentin Vădănoiu, iar evenimentul va fi prezentat de către lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Totodată va fi lansat și compact discul „Pricesne Ortodoxe” al Arhid. Ștefan Adrian Ghiuță.
Astăzi este “Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului”.
Aceasta a fost declarată de Adunarea Generală a ONU pentru a încuraja statele să ia măsuri de diagnosticare şi tratarea terapeutică timpurie a acestei afecţiuni.
Autismul este o tulburare complexă, care are efecte asupra comunicării, comportamentului şi relaţiilor cu cei din jur.
Potrivit unor estimări recente, la nivel mondial, autismul afectează un copil din 100.
Mii de clădiri emblematice din întreaga lume – între care şi unele din România – vor fi iluminate în albastru, pentru a marca această zi.
Comercianţii vor fi obligaţi să-i informeze pe consumatori în privinţa dublului standard.
Potrivit Ministrului economiei, Nicolae Bădălău, vor fi înfiinţate laboratoare de control în cadrul Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorului care să analizeze în special calitatea produselor.
Astfel, un produs cu o etichetă și cu un ambalaj din Vest, aceeași calitate, același gust, aceleași ingrediente trebuie să fie la fel şi în România.
Textul Directivei Omnibus va ajunge în plenul Parlamentului European în cea de-a doua parte a lunii viitoare.
Legea care extinde învățământul obligatoriu la 15 clase a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis.
Acesta va include grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare din învăţământul preşcolar.
Potrivit legii, învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.
Peste 30.000 de pensii vor fi recalculate.
Deciziile au fost deja expediate către pensionari, dar majorarea va ajunge la aceștia la sfârșitul lunii, când se plătesc diferenţele pentru pensii.
Pensiile aferente lunii aprilie au început să fie plătite de ieri, iar pentru pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă majorarea va fi spectaculoasă, a declarat ministrul muncii, Marius Budăi.
Astăzi începe a 2-a etapă de înscriere în învăţământul primar.
Aceasta se va încheia luni, 8 aprilie și se adresează copiilor care nu au fost înscrişi sau nu au participat în prima etapă.
Conform metodologiei de înscriere, în săptămâna 12 – 19 aprilie, inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor.
Ieri a început campania „Curăţăm Constanţa noastră”.
Aceasta este cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător din oraşul nostru, la care participă peste șaizeci de unități de învățământ din oraș și zeci de asociații de proprietari.
Astfel, în toate cartierele din oraș au loc acțiuni de ecologizare, salubrizare și igienizare.
De asemenea, până în luna mai, Primăria va derula campania de plantare, prin care decorul peisagistic existent va fi completat cu peste patru sute de arbori, mii de flori anuale și sute de tufe de trandafiri.
Aproape 90 la sută dintre şoferi vor plăti poliţe RCA mai ieftine pentru că nu au fost implicați în accidente.
Anunțul a fost făcut de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Șoferii din clasa de bonus 8 vor plăti prime de asigurare mai ieftine cu 50%.
Companiile de asigurări avertizează însă că există riscul ca banii colectați din polițele RCA să nu acopere costul reparațiilor.
Valoarea medie a primei RCA în 2018 a fost de 612 lei, mai arată datele ASF.
Procedura de validare în tren a legitimaţiilor de călătorie a fost modificată de ieri.
Astfel, cei care cumpără bilete emise de CFR Călători şi doresc să meargă spre destinaţie cu o altă cursă programată în aceeaşi zi, nu vor mai putea să îşi valideze biletul la controlorul din noul tren ales.
Calătorii trebuie să solicite la casele de bilete viza de modificare a legitimaţiei de călătorie pentru noul tren, iar schimbarea se va putea face doar în limita locurilor disponibile.