Știri 2 iulie 2019
Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.
El a rămas în memoria poporului nostru cu apelativul cel Mare datorită calităţilor sale umane, de om politic, de strateg şi de diplomat.
Totodată, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării şi a creştinismului, dar şi iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au produs admiraţie din partea unor iluştri contemporani.
Papa Sixtus al 4-lea l-a numit “Athleta Christi”, adică atletul lui Hristos, iar medicul veneţian Matteo Muriano îl aprecia ca un om foarte înţelept, îndurător, drept, darnic şi iubit mult de supuşii săi.
Pentru cele 44 de ctitorii de biserici şi mânăstiri dar şi pentru calităţile şi faptele sale, Biserica Ortodoxă Română a hotărât în anul 1992 trecerea sa în rândul sfinţilor, cu data de sărbătorire la 2 iulie, ziua mutării sale către Domnul.
Mormântul sfântului domnitor se află în biserica ctitoriei sale de la Mânăstirea Putna.
Biserica Ortodoxă îi va cinsti luni pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfâta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, din județul Constanța, de la ora 8:30.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
Rețelele social media consumă timp, care este „darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor”.
Afirmația aparține Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Patriarhul a subliniat că „Biserica Ortodoxă Română nu este absentă” de pe rețelele social media, dar utilizarea acestora în lucrarea misionară presupune „responsabilitate eclezială și înțelepciune pastorală”.
Multitudinea de idei și opinii individuale exprimate liber în spațiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice și selective, potrivit valorilor permanente ale credinței și moralei creștine.
RATC va introduce o linie de autobuze ”Shuttle-bus” care va circula non-stop, în perioada 4 – 8 iulie.
Măsura este luată datorită desfășurării festivalului de muzică Neversea.
Autobuzele vor circula pe traseul Mamaia – Hotel Caraiman, bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur.
Autobuzele care deservesc această linie vor circula de joi, de la ora 8.00, până luni, la ora 9.00.
Tot în perioada festivalului Neversea vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în Portul Tomis, iar de joi, de la ora 9.00 până luni, la ora 9.00, programul de transport va fi non-stop.
Senatul a adoptat reguli noi pentru votul în diaspora.
Proiectul introduce trei măsuri esențiale pentru facilitarea votului în afara granițelor: 3 zile de vot anticipat, prelungirea programului până la miezul nopţii în ultima zi, dacă în secţia de votare mai sunt alegători și introducerea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale.
Proiectul va primi votul decisiv în Camera Deputaților.
ANM a emis o informare meteorologică de caniculă și instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până joi la ora 10.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată se vor semnala mâine după-amiază și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est.
Guvernul intenţionează să le acorde elevilor vouchere de 10 lei pentru fiecare zi de şcoală cu prezenţă integrală.
Măsura este prezentată ca fiind una dintre priorităţile guvernării pentru semestrul al doilea din acest an.
Voucherele ar urma să fie acordate din toamnă elevilor din ciclul primar, iar din anul şcolar viitor şi celor din învăţământul gimnazial.
Opozanții consideră că este doar o măsură populistă, care nu rezolvă problema abandonului şcolar, deoarece şcolarizarea este oricum plătită integral de stat.
Ordonanța care reglementează transportul alternativ de persoane a fost publicată în Monitorul Oficial și se va aplica de joi.
Platformele online și șoferii parteneri au la dispoziție 4 luni pentru a se conforma.
De partea opusă, taximetriștii sunt în continuare nemulțumiți de concurența pe care le-o fac transportatorii neconvenționali și amenință cu noi proteste.
Selfie-urile sunt mai letale decât atacurile rechinilor, deoarece provoacă de cinci ori mai multe victime pe an.
În perioada octombrie 2011 – noiembrie 2017, cel puţin 259 de persoane au decedat în lume, în timp ce îşi făceau poze, în schimb numărul victimelor atacurilor rechinilor a fost de 50.
India, unde populaţia este de 1,3 miliarde de oameni, posedă peste 800 de milioane de dispozitive mobile și deţine recordul pentru cele mai multe decese, aproape jumătate din numărul global – 159, după Rusia, SUA şi Pakistan.
Autoritățile indiene au luat măsuri împotriva maniei selfie-urilor periculoase, astfel că a introdus numai în Mumbai 16 zone interzise pentru acest tip de fotografii.