Știri 1 august 2019
Mai multe detalii despre însemnătatea acestui post ne-a vorbit Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:
Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța organizează, pe tot parcursul lunii august,’’ -Școala de vară-’’.
Acţiunea se află la a treia ediție, din iniţiativa părintelui Jean Ion, sprijinit de Parohia „Sf. Vasile cel Mare” și câţiva voluntari.
Astfel, copiii între 4 și 14 ani, vor participa de luni până vineri, timp de două ore, de la 10.00 – 12.00, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare.
Totodată, copiii vor primi în fiecare zi o gustare oferită de parohie.
Icoana Acoperământului Maicii Domnului din regiunea Balta, Ucraina va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă sâmbătă, la orele 17:00, de la biserica Sfântul Nicolae din satul Păsățel, la biserica Sfântul Haralambie din zona Boema.
Icoana Acoperământului Maicii Domnului este datată după părerea pictorilor din secolul XIX.
Biserica Sfântul Nicolae din Păsățel a fost prădată de câteva ori de hoți care au furat mai multe icoane vechi, iar icoana sfântului Acoperământ prin minune a rămas în biserică.
De-aceea s-a hotărât păstrarea ei în Sfântul altar și scoaterea spre închinare doar la sărbătorile Maicii Domnului.
Icoana va rămâne la biserica Sfântul Haralambie până pe 15 august, unde zilnic se va oficia de la ora 17:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului, urmat de Taina Sfântului Maslu, de la ora 18:00.
Țigările electronice au devenit un real pericol pentru sănătatea publică.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, acestea sunt vătămătoare pentru sănătate, deoarece conțin lichide care creează dependenţă, cu doze mari de nicotină şi alte substanţe toxice.
Mai multe studii au concluzionat că majoritatea utilizatorilor folosesc în acelaşi timp ţigările electronice şi pe cele tradiţionale.
Potrivit cifrelor, în lume sunt 1 miliard de fumători convenţionali şi 367 de milioane de fumători de ţigări electronice.
Guvernul a aprobat ca 16 august să fie zi liberă pentru angajaţii din instituţiile publice.
Aceasta va fi însă recuperată până la sfârşitul lunii august, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Nu vor beneficia de zi liberă angajaţii care trebuie să asigure permanenţa şi magistraţii care au termene în procese în data respectivă.
15 august, data la care se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, este sărbătoare legală.
Guvernul vrea să taxeze zahărul din băuturile răcoritoare.
Taxa ar urma să fie introdusă din luna septembrie şi ar mări preţul litrului de băutură răcoritoare cu circa 1 leu.
Băuturile cu un conţinut de zahăr între 5 şi 8 grame la 100 de mililitri vor avea o acciză de 0,8 lei pe litru.
Măsura face parte dintr-un pachet de măsuri care mai prevede creşterea accizelor la tutun, reduceri ale personalului bugetar sau eliminarea unor sporuri de care beneficiază funcţionarii.
Taxe similare se aplică în Marea Britanie, Danemarca, Finlanda sau Irlanda.
Serviciul 112 va trece în subordinea Ministerului de Interne.
Șeful interimar al Internelor, Mihai Fifor, a confirmat că Executivul pregătește un act normativ prin care serviciul 112 să treacă de la Serviciul de Telecomunicații Speciale la MAI.
Premierul Viorica Dancilă a declarat ieri că a cerut Internelor „comasarea dispeceratelor între Poliție, SMURD, Pompieri, Ambulanță”.
Pensiile speciale vor avea un sistem de impozitare graduală, între 10 și 50%, la cuantumuri diferite.
Așa prevede un act normativ pregătit de Guvern, potrivit căruia pensiile sub 2.000 de lei nu vor fi impozitate.
Măsura ar urmă să afecteze aproximativ 4.000 de persoane care au pensii speciale mai mari de 7.000 de lei.