Știri 19 august 2019
Apoi, îi va binecuvânta și îi va împărtăși pe copiii care participă la Școala de Vară – Acasă la Sf. Vasile, organizată în cadrul parohiei.
După slujbă, va avea loc sfințirea Așezământului „Vasiliada”, al parohiei.
Așezământul a fost ridicat în perioada 2011-2018, pentru sprijinirea elevilor de la sate care vor să studieze în Constanța și nu au posibilități materiale.
Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.
Astăzi este Ziua Mondială pentru asistență umanitară.
Aceasta a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, la 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.
Furturile de identitate sunt un fenomen tot mai actual în mediul online, mai ales pe reţelele sociale.
Potrivit experţilor, tot mai mulţi copii au cont pe relaţiile de socializare, sunt lăsaţi cu orele să navigheze necontrolat pe internet, iar furturile de identitate au devenit o realitate.
La fel şi atacurile, jignirile şi chiar violenţa verbală.
Specialiștii le recomandă părinţilor să nu le permită copiilor conturi pe reţele de socializare şi să nu-i lase nesupravegheaţi pe grupuri de comunicare online.
Ministerul Muncii propune ca valoarea tichetului de masă să nu depăşească 15,18 lei.
Aceeaşi valoare este propusă şi pentru primele luni ale anului următor, respectiv până în martie 2020.
Un proiect de ordin în acest sens a fost postat pe site-ul Ministerului Muncii, fiind supus dezbaterii publice până pe 25 septembrie.
Ordinul va fi valabil din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Astăzi a început programul Rabla.
Astfel, persoanele fizice care vor să-şi schimbe maşina veche cu una nouă au la dispoziţie, 20.000 de vouchere.
Fondurile alocate acestui program au fost suplimentate cu 130 de milioane de lei în urma rectificării bugetare.
Cuantumul primei de casare pentru Programul “Rabla Clasic” este de 6.500 de lei.
Ministerul Educaţiei vrea să schimbe regulile pentru Bacalaureat şi Evaluare Naţională.
Așa prevede un proiect de Ordin, care a primit deja avizul partenerilor din Comisia de Dialog Social.
Conform documentului, lucrările de la Bacalaureat nu vor mai fi evaluate în alte judeţe.
O altă schimbare îi vizează pe absolvenţii de gimnaziu care nu obţin media 5 la Evaluarea Naţională.
Aceştia nu vor intra în repartizarea computerizată, ci îşi vor continuă studiile obligatorii doar în învăţământul profesional sau în şcolile duale.
Experţii în Educaţie consideră însă că aceste măsuri nu sunt în interesul elevilor.
Românii care muncesc în străinătate vor putea trimite bani în ţară fără comision.
Potrivit Ministrului finanţelor, Eugen Teodorovici, acest lucru se va realiza printr-un produs bancar ce va fi lansat de CEC, în luna septembrie.
Ministrul a mai spus că se discută şi despre trimiterea coletelor prin Poşta Română, fără comision, în Uniunea Europeană.
De asemenea, Eugen Teodorovici a declarat că vama va fi scoasă din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va funcţiona sub autoritatea ministrului de finanţe.
Poluarea atmosferică poate fi la fel de riscantă pentru sănătatea plămânilor ca fumatul unui pachet de ţigări pe zi!
O echipă de cercetători americani a analizat modul în care expunerea la patru poluanţi importanţi a afectat sănătatea plămânilor în cazul a peste 7.000 de adulţi cu vârste între 45 şi 84 de ani, din şase zone din Statele Unite.
Oamenii de ştiinţă au evaluat nivelul a patru poluanţi – particule fine, oxizi de azot, carbon negru şi ozon – din mediul exterior, în raza de domiciliu a participanţilor şi au analizat totodată gradul de deteriorare a plămânilor acestora.
Bolile cronice ale căilor respiratorii inferioare, cum ar fi: emfizemul, boala pulmonară obstructivă cronică, bronşita cronică şi astmul – reprezintă a treia cea mai importantă cauză de deces la nivel mondial.
Participanţii la studiu au fost monitorizaţi timp de zece ani şi s-a descoperit că expunerea pe termen lung la cei patru poluanţi este asociată cu o creştere a riscului de emfizem.
Europa va avea veri şi ierni mai calde cu câteva grade.
Experții au studiat vremea din 520 de mari oraşe din întreaga lume, luând în calcul temperatura şi precipitaţiile.
Astfel, în anul 2050, oraşele din emisfera nordică vor semăna din punct de vedere climatic cu cele care se situează acum faţă de ele la 1.000 km înspre sud.
Cele care se găsesc la Ecuator nu vor resimţi o încălzire majoră a climei dar, în schimb, vor avea parte de mai multă secetă şi de ploi.
Astfel, peste 30 de ani, clima la Londra va fi asemănătoare cu cea de la Madrid de acum.
Schimbările vor fi şi mai radicale în cazul regiunilor tropicale. Oraşe mari precum Kuala Lumpur, Jakarta şi Singapore vor suferi din ce în ce mai des din cauza fenomenelor meteo extreme.