Știri 16 decembrie 2019
Astfel, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 7.30.
După slujbă, Ierarhul nostru va participa la cea de a V-a ediție a Festivalului Județean de Colinde ”Nașterea lui Hristos vestim„.
Evenimentul va avea loc de la ora 10.00 în sala mare a Palatului Arhiepiscopal.
Spectacolul va cuprinde un concert de colinde tradiționale românești susținut de elevi ai mai multor unități de învățământ din jud. Constanța.
Festivalul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS Constanța, din strada Nicolae Iorga, nr. 85, între orele 9.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.
Arhitectul Dan Corneliu lansează un album de desene intitulat ”Sfântul Munte Athos. Pelerin printre veacuri”.
Evenimentul se va desfășura joi, la Biblioteca Județeană I. N. Roman, în Sala de Lectură ”Liliana Lazia”, de la ora 17.00.
Vor lua cuvântul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Arhim. Andrei Tudor, starețul Mănăstirii Dervent, criticul de artă Alice Dinculescu și directorul Bibliotecii Județene, Corina Aposoleanu.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent și Biblioteca Județeană Constanța și va fi transmis live pe pafina de Facebook a acesteia.
Cântarea bizantină a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO.
Aceasta a luat ființă la începutul creştinismului și se bazează pe tradiţiile muzicale din Balcani şi din estul Mediteranei unde se întindea Imperiul Bizantin.
„Cântarea bizantină” sau „arta psaltică”, exclusiv vocală şi monofonică, însoţeşte textele liturgice.
Ea a luat amploare în ţările ortodoxe din estul Europei în special după destrămarea Uniunii Sovietice, în anul 1989.
Constanța va avea minibuze pentru transportul în comun.
Potrivit primarului Decebal Făgădău, 18 autobuze de mici dimensiuni vor lega nordul de sudul orașului prin înființarea a două noi rute de transport public în comun.
Primul traseu va pleca din Zona Industrială pe ruta Inel 2- Casa de Cultură- Strada Unirii- Campus Universitar- Vivo, iar cel de-al doilea, va pleca din cartierul Km 5 și va ajunge la Centrul Comercial TOM, pe ruta Bulevardul Aurel Vlaicu, Strada Soveja, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.
Actul normativ extinde aria instituţiilor medicale unde îşi pot desfăşura activitatea medicii rezidenţi, cu scopul de a-i încuraja să rămână în ţară.
Astfel, rezidenţiatul se poate desfăşura nu numai în centrele universitare, ci şi în spitalele judeţene, locale, militare sau private.
O platformă online care îi ajută pe elevi la teme a fost lansată de curând.
Aceasta se numește teme.anidescoala.ro și găzduiește întrebările elevilor de gimnaziu, învățământ primar și liceu. Rezolvările sunt verificate și aprobate de către un profesor și un student la Matematică.
Site-ul s-a lansat ca o platformă educativă, cu scopul de a-i ajuta pe elevi la rezolvarea problemelor de la diferite materii de școală.
Platforma este complet gratuită și a fost lansată cu scopul de a crea o comunitate în cadrul căreia elevii să se ajute între ei.
Noul mers al trenurilor a intrat de ieri în vigoare.
Pentru prima dată va fi introdus serviciul de transport suburban pentru municipiul Bucureşti, iar Gara Bucureşti Băneasa va fi redeschisă.
Totodată, va fi introdus mersul de tren cadenţat pe rutele Constanţa – Mangalia şi Iaşi – Ciurea, în completarea rutelor cadenţate existente.
Va fi introdus şi un nou serviciu de rezervare a locurilor, la preţul de 1 leu, ca urmare a solicitării călătorilor, pentru trenurile Regio, de pe mai multe rute, între care Bucureşti Obor – Constanţa şi retur, Buzău – Constanţa şi retur.