Știri 18 decembrie 2019
S-a născut pe moşia mănăstirii Sfântului Nicolae din Rădăuţi, pe la începutul secolului al XV-lea, cu numele de Dumitru.
A îndrăgit din copilărie viaţa bisericească şi ostenelile ascetice, iar după o perioadă de ucenicie, a îmbrăcat haina monahală, şi a primit numele de David.
A fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic iscusit, dar pentru că nu mai avea linişte din cauza celor ce îi cereau neîncetat ajutorul, s-a retras în mănăstirea Sfântul Lavrentie de lângă satul Vicovu de Sus.
Apoi a devenit pustnic şi a primit numele de schimnicie de Daniil.
În anul 1451, Sfântul Daniil a devenit duhovnicul lui Ştefan cel Mare, pe care l-a încurajat să lupte pentru apărarea creştinătăţii, dar l-a îndrumat şi spre ctitorirea de lăcaşuri de cult.
A fost înzestrat cu mari haruri şi socotit sfânt încă din timpul vieţii.
S-a mutat la Domnul în anul 1496, iar în anul 1992 a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Română.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS Constanța, din strada Nicolae Iorga, nr. 85, între orele 9.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.
Arhitectul Dan Corneliu lansează un album de desene intitulat ”Sfântul Munte Athos. Pelerin printre veacuri”.
Evenimentul se va desfășura mâine, la Biblioteca Județeană I. N. Roman, în Sala de Lectură ”Liliana Lazia”, de la ora 17.00.
Vor lua cuvântul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Arhim. Andrei Tudor, starețul Mănăstirii Dervent, criticul de artă Alice Dinculescu și directorul Bibliotecii Județene, Corina Aposoleanu.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent și Biblioteca Județeană Constanța și va fi transmis live pe pafina de Facebook a acesteia.
Constănțenii sunt invitați la concertul caritabil „Colinde de Crăciun”.
Acesta se va desfășura luni, de la ora 18.00, la Casa de cultură din Constanța.
Concertul va fi susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de Arhidiacon Ion Iulian Dumitru și are ca scop strângerea fondurilor necesare finalizării construcției Așezământului „Sfântul Cuvios Arsenie”, din Techirghiol, destinat copiilor abandonați și femeilor abuzate.
Evenimentul este organizat și coordonat de părintele Claudiu Banu, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța.
Intrarea va fi liberă.
Astăzi este Ziua Minorităţilor Naţionale.
18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în anul 1992.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase ca document internaţional ce oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general.
În fiecare an, cu prilejul acestei zile, Departamentul pentru Relații Interetnice organizează o serie de manifestări culturale, care prezintă tradițiile specifice fiecărei minorități.
CRTS Constanța a anunțat programul donărilor de sânge în perioada sărbătorilor.
Astfel, în zilele de 23, 24, 27, 30 și 31 decembrie, precum și 3 ianuarie, Centrul va avea program de donare în intervalul orar 7.30 – 12.30.
De asemenea, nu se va lucra în zilele de 25, 26 decembrie, precum și 1, 2 ianuarie.
9 ministere vor primi anul viitor credite bugetare mai mari comparativ cu cele din acest an.
În schimb, pentru 7 ministere acestea vor fi mai reduse, conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2020.
Ministerul Agriculturii va primi mai puțini bani, la fel și Ministerul Economiei sau Ministerul Finanţelor.
Bani mai puţini vor primi şi Ministerul Mediului sau Ministerul Sănătăţii.
În schimb, Ministerul de Interne, cel al Apărării, Ministerul Culturii și Ministerul Educaţiei vor primi mai mulți bani în 2020.
TVA-ul ar urma să scadă, inclusiv pentru alimente de bază.
Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil un proiect care prevede reducerea TVA de la 19 la 16 la sută, iar TVA pentru alimente de la 9 la 5 la sută de la 1 ianuarie.
Plenul Camerei Deputaţilor va lua decizia finală.
În ultimii trei ani, TVA a scăzut succesiv de la 24 la 20 la sută în 2016, iar apoi, din ianuarie 2017, de la 20 la 19 la sută.
„Teoria Genului este o invenție ideologică!”
Declarația aparține lui Christopher Dummit, părintele Teoriei Genului, care își face mea culpa pentru minciuna sa care a devenit fundamentul propagandei LGBT.
Acesta a declarat că în cercetările sale privind genul nu a găsit explicații științifice, ci au apărut doar din convingerile sale ideologice.
El a mai spus că „cercetătorii” care sprijină astăzi Teoria Genului au adoptat aceeași abordare, pe care o mențin.