Știri 4 februarie 2020

Patru ierarhi vor sluji lunea viitoare, la hramul bisericii Sf. Haralambie din Constanța.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va avea oaspeți pe ÎPS Ciprian Mitropolit de Sara Zagora, (Bulgaria), PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud și PS Macarie, Episcop al Europei de Nord.
Ierarhii vor fi întâmpinați la ora 8.30, de către preoții și credincioșii parohiei „Sf. Haralambie”, la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, apoi se va merge în procesiune până la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti fragmente din moaștele Sfântului Dionisie Erhan și ale Sfântului Nectarie.
De asemenea, vineri, de la ora 17.00, la biserica „Sf. Haralambie” din zona Boema va fi adusă Icoana Maicii Domnului “Portărița” de la Rădășeni jud. Suceava și va rămâne până marți, 11 februarie.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.00 și 14.00.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Astăzi este Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului.
Aceasta este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului.
Marcarea mondială a acestei zile are scopul de a uni populaţia lumii în lupta împotriva cancerului, pentru a preveni această boală şi pentru a salva milioane de vieţi.
Este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la Summitul Mondial împotriva Cancerului pentru Noul Mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000.
Statisticile arată că 140 de oameni mor de cancer în fiecare zi în România.
De asemenea, numărul cazurilor de cancer s-a dublat în ultimii 10 ani, iar cele mai frecvente sunt: cancerul pulmonar, mamar, de prostată și de vezică urinară.

„Telefonul Vârstnicului“ a înregistrat, anul trecut, aproape 10.000 de apeluri.
De asemenea, peste 1.200 de vârstnici au fost beneficiari unici ai serviciilor de informare, consiliere sau socializare.
Izolarea socială a bătrânilor devine din ce în ce mai pronunţată, astfel că 43% dintre persoanele vârstnice care apelează linia telefonică naţională „Telefonul Vârstnicului“ locuiesc singuri, iar majoritatea apelanţilor au între 70 şi 80 de ani.
Linia poate fi accesată şi de persoanele care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă în care se află o persoană în vârstă.

Poliția Locală testează un nou sistem de monitorizare în zona centrală și peninsulară a municipiului Constanța.
Înregistrările de pe camera de supraveghere vor fi folosite pentru a susține măsurile aplicate de polițiștii locali.
Persoanele depistate încălcând prevederile legale au fost avertizate cu privire la gradul de pericol social al faptelor comise, iar la comiterea unei fapte similare vor plăti amendă.

Guvernul vrea să modifice programul Start-up Nation.
Astfel, banii vor merge în special, spre afaceri inovative, IT sau cercetare, și mai puțin spre restaurante, cafenele sau saloane de înfrumuseţare.
Pe lista de modificări se află și obligația beneficiarului de a co-finanța proiectul, puncte mai multe pentru românii din diaspora și cursuri de antreprenoriat pentru cei fără studii în domeniu.
În prezent, prin acest program, un antreprenor poate obține 200 de mii de lei de la stat pentru o afacere nouă.

Proiectul privind amânarea dublării alocaţiilor pentru copii a fost respins de Senat.
Ordonanța de Urgență a Guvernului amână intrarea în vigoare, cu 6 luni, a Legii care dublează alocațiile pentru copii la 300 de lei.
95 de senatori au votat pentru respingere, iar împotrivă s-au exprimat 14.
Senatul este prima Cameră sesizată, iar decizia finală va fi luată de plenul Camerei Deputaților.

Două artere importante din cartierul Palazu Mare, în curs de modernizare.
Primăria a demarat lucrările de reabilitare a trotuarelor pe strada Dumbrăveni și pe strada Santinelei, tronsonul delimitat de străzile Alexandru Sahia și Dumbrăveni.
Locuitorii orașului sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi să nu staționeze mașinile în zonele în care se execută lucrări.

Statul român ar putea suporta financiar tratamentul pentru răniții de la Colectiv pe întreaga durată a vieții lor.
Plenul Senatului a aprobat luni propunerea legislativă.
Prin acest act normativ se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătății a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, pe o perioadă nelimitată, în țară și străinătate.
Legea are un caracter ordinar și a fost adoptată de Senat ca primă Cameră sesizată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept