Știri 14 februarie 2020
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie împreună cu PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, duminică, de la ora 8.30, la parohia „Sfântul Ierarh Nectarie”, care își serbează cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Teodor Tiron.
Acesta va fi cinstit de Biserica Ortodoxă, luni, 17 februarie.
Biserica Ortodoxă Română a cheltuit aproximativ 32 de milioane de euro anul trecut, pentru activități sociale.
Suma este cu aproape 8 milioane mai mare față de anul 2018.
În 2019, Biserica Ortodoxă Română și-a desfășurat activitatea social-filantropică și medicală în cadrul a 796 instituții și servicii sociale.
În ultimii cinci ani, Biserica a contribuit cu peste 130 de milioane de euro la ajutorarea nevoiașilor.
Noi hotărâri au fost adoptate de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul ședinței a avut loc alegerea Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Benedict Vesa ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Noul Episcop-vicar va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, iar hirotonia va avea loc duminică, 23 februarie, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca.
De asemenea, s-a hotărât organizarea celei de-a șaptea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, în anul 2020, la Timișoara.
Totodată, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina, însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox.
Autobuzele școlare CT Bus vor intra de luni pe traseu.
Copiii vor călători în siguranță sub supravegherea unui polițist local iar la coborâre vor fi preluați de cadre didactice care îi vor duce direct în clasă.
Rutele școlare, înființate la inițiativa primarului Decebal Făgădău, sunt disponibile pe 3 trasee, E1: Gară – bd. Lăpușneanu – Tomis Nord, E2: KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja –Tomis Nord și E3: Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord.
Elevii care provin din familii defavorizate vor beneficia de programul “Școală după școală”.
Măsura este necesară pentru prevenirea riscului de abandon școlar și îmbunătățirea calității vieții copiilor.
Astfel, elevii ai caror părinți sunt plecați la muncă în străinătate vor avea costurile asigurate de la bugetul de stat pentru programele de tip after-school.
Programul se adresează unui număr de o mie de elevi din clasele I-IV aflați în această situație.
Finanțarea ajunge la 30 milioane de euro, si va fi asigurată din fonduri europene.
Patru centre de carantină au fost amenajate în județul Constanța.
Acestea se afla în Constanța, Ostrov, Mangalia și Mihail Kogălniceanu.
Aici vor fi aduse persoanele care au intrat în contact cu eventualii pacienți infectați cu coronavirus.
Cele 55 de persoane care sunt izolate la domiciliu după ce au venit din China, vor rămâne timp de 14 zile sub supraveghere medicală și vor fi monitorizate zilnic.
Ministrul sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că în perioada următoare va fi verificat felul în care se fac anesteziile în cabinetele stomatologice.
Colegiul Medicilor anchetează cazul copilului de patru ani care a murit, după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti.
În momentul de faţă, activitatea acelei clinici a fost complet închisă, a afirmat ministrul Sănătății.
El a mai spus că acest medicament trebuie folosit numai într-un cadru care poate fi monitorizat corect.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va desfășura anul viitor.
Actul normativ a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Recensământul se va desfăşura etapizat în perioada iulie – noiembrie 2021.
Momentul de referinţă al recensământului este ziua de 1 mai 2021.
În Antarctica s-a înregistrat, în premieră absolută, o temperatură de peste 20 de grade Celsius.
Recordul de 20,75 grade anunțat de cercetătorii brazilieni a fost măsurat în Insula Seymour în 9 februarie.
Oamenii de ştiinţă care colectează datele de la staţiile de monitorizare izolate o dată la trei zile spun că acest record este „anormal”.
Experţii ONU prognozează că nivelul apelor oceanului vor creşte cu 30 cm – 110 cm până la sfârşitul secolului, în funcţie de eforturile oamenilor de a reduce emisiile poluante.