Stiri 19 martie 2020
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia
Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la biserica “Schimbarea la față” din Eforie Sud, în această seară, de la ora 17.00.
La această biserică se află o copie a icoanei Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a treia din Postul Mare, dedicată Sfintei Cruci.
Rostul acesteia este de a ne întări duhovnicește în lupta cu răstignirea propriilor patimi, avându-l ca exemplu pe Iisus Hristos, care a pătimit pe Cruce.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la catedrala arhiepiscopală din Constanța, de la ora 9.
Cancelaria Sfântului Sinod transmite îndrumări actualizate pentru parohii și mănăstiri.
Astfel, recomanda:
– Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistență religioasă;
– Desfășurarea slujbelor religioase doar în aer liber, de regulă lângă lăcașul de cult (altar de vară sau pridvor), cu participarea a maxim 100 de persoane, păstrând distanța de minim un metru între participanți.
Izolarea în case este o șansă pentru redescoperirea vieții de familie.
“Oamenii ar trebui să folosească zilele în care se află în izolare forţată în locuinţe din cauza pandemiei de coronavirus pentru a se reconecta cu familia”, a declarat papa Francisc.
Suveranul pontif a îndemnat oamenii să “înţeleagă că bogăţia noastră se află în lucrurile mărunte”, în “gesturi de tandreţe, afecţiune, compasiune, care sunt minimale şi tind să se piardă în anonimitatea vieţii de zi cu zi”.
“Spre exemplu, o masă caldă, o mângâiere, o îmbrăţişare, un apel telefonic” sunt gesturi care “dau înţeles vieţii şi care creează comuniune şi comunicare între noi”, a adăugat papa.
Arhiepiscopia Tomisului este alături de persoanele aflate în situații speciale.
Departamentul Social-Misionar derulează trei proiecte sociale, alături de Primăria Constanța și Direcția generală de Asistență Socială.
Persoanele izolate, vulnerabile sau aflate în situații deosebite vor fi asistate pe teren de echipe de voluntari și vor primi o masă caldă.
Mai mult, specialiști din cadrul Arhiepiscopiei vor oferi consiliere socială la numerele de telefon următoare:
0722-826177 – Preot Jean Ion, consilier social-misionar, pe latura spirituală;
0740-789215 – asistent social și psihopedagog Geanina Chirugu, pe latura socială.
Cei care își pierd, în aceste zile, locul de muncă beneficiază de Masuri de protectie.
Prima măsură de protecţie este solicitarea ajutorului de şomaj.
Are dreptul sa beneficieze de această indemnizaţie orice persoană care a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 12 luni în ultimii doi ani şi şi-a încetat activitatea cu articolul de şomaj.
Cele două condiţii, respectiv stagiile de cotizare şi articolele din Codul Muncii, trebuie îndeplinite cumulativ.
În funcţie de vechimea în muncă, ajutorul de şomaj poate fi acordat pe o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, iar cuantumul este diferit, în funcţie de media salariilor pe ultimele 12 luni, dar şi de vechimea totală în muncă, si are valoarea intre 250 si 375 de lei.
ANPC propune plafonarea prețurilor la produsele de strictă necesitate, în contextul epidemiei de coronavirus.
Scopul este acela al protejării cetățenilor în fața unor posibile creșteri bruște și substanțiale de prețuri.
Consumatorii sunt rugati să sesizeze toate practicile comerciale incorecte pe care le constată în magazine, neconcordanțe între prețul produsului la raft și cel facturat la casa de marcat, inadvertențe între prețul produsului aflat la promoție și cel de referință, precum și altele asemenea, în scopul prevenirii oricăror derapaje care pot interveni în actul comercial într-o perioada de criză.
UNESCO deschide accesul la Biblioteca Digitală Mondială.
Astfel, in această perioadă în care cursurile sunt suspendate, părinții și copiii se pot bucura impreuna de timpul petrecut stand acasă.
Biblioteca digitala contine hărți, texte, fotografii, înregistrări și filme din toate timpurile și explicații în șapte limbi despre bijuteriile și relicvele culturale aflate în toate bibliotecile de pe planetă.