Știri 24 martie 2020
Aceasta este reacția Arhiepiscopiei Tomisului, după apariția în public a unui document al Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța, care solicita interzicerea de urgență a folosirii linguriței la împărtășanie.
Mai mult, Arhiepiscopia susține să solicitarea este tardivă și fără scop, deoarece accesul publicului la slujbele bisericești a fost interzis de către autorități.
O eventuală discuție asupra desfășurării ritualului religios trebuie purtată de către autorități la nivelul Patriarhiei Române și al Sfântului Sinod, care este factor decizional în privința vieții bisericești.
ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului și precipitații mixte, pentru Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei.
Aceasta este valabilă până mâine, la ora 10.00
Astfel, în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…75 km/h.
Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Actiunea va avea loc sâmbătă la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 9 – 13.
Medicii fac un apel către toți cei care pot și vor sa se implice și asigură că infecția nu se transmite prin sânge.
Pe de altă parte nu pot dona cei care au fost în contact cu persoane aflate în izolare, infectate sau personalul medical care se ocupă de îngrijirea bolnavilor de coronavirus.
Primăria Constanţa a anunţat lansarea unei platforme online prin care constănţenii pot lua legătura unii cu ceilalţi.
Aceasta poate fi accesată la adresa impreunapentruconstanta.ro .
Platforma este o punte de legătură între cei care vor să ajute şi cei care au nevoie de ajutor.
“Prin această modalitate de interacțiune online, cei singuri pot fi auziți, iar cei care au posibilități pot face lucruri mari pentru semenii lor“, au transmis reprezentanţii municipalităţii.
Autorităţile române vor lua măsuri „chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii“ pentru limitarea răspândirii coronavirusului.
Declarația a fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis, care a punctat că, alături de premierul Ludovic Orban şi de miniştri, evaluează permanent evoluţia răspândirii infecţiei.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel la pensionari să limiteze orice deplasare în afara domiciliului, cu excepţia celor de strictă necesitate.
Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă se pot transmite şi prin mijloace electronice.
Potrivit CNAS, documentele eliberate de către un medic din ambulatoriul de specialitate sau din spital, se depun direct la plătitorii de indemnizaţii, fără viza doctorului de familie.
CNAS reamintește că, în contextul actual, persoanele asigurate au dreptul la concediu şi indemnizaţia de carantină și în cazul în care nu au realizat stagiul de cotizare complet, de 6 luni.
Înghețarea anului școlar și repetarea clasei nu sunt luate în calcul în acest moment.
Declarația aparține ministrului educației, Monica Anisie.
Ea a adăugat că deocamdată va trebui continuată metoda predării materiei online sau sub alte forme, până când situația la nivel european se va îmbunătăți.
La Ministerul Educației se caută în prezent cele mai bune variante pentru susținerea examenelor naționale de Capacitate și Bacalaureat.
Studenții cer universităților să fie scutiți de plata regiei de cămin studențesc pe durata pandemiei.
Decizia a fost comunicată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România și îi vizează pe studenții care au evacuat spaţiile de cazare ale universităţilor.
În acest moment în care costurile de funcţionare ale căminelor sunt reduse sau inexistente, studenții susțin că nu există niciun fundament pentru menţinerea taxelor de cazare la cuantumul perceput în mod normal.
CFR Călători a suspendat până pe 17 aprilie, 15 trenuri de noapte InterRegio și Regio.
Măsura a fost luata în concordanță cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.
Astfel, vor fi suspendate temporar garnituri care asigură legătura între București și municipii precum Arad, Craiova sau Suceava.
De asemenea, nu vor circula pe timpul nopții nici trenurile de pe relația Suceava-Botoșani sau Constanța-Mangalia.
Primăria Municipiului Constanța vine în ajutorul persoanelor vulnerabile, fără aparținători.
Astfel, pune la dispozitie numărul de telefon NONSTOP 0737-55.22.70.
Acesta este valabil doar pentru persoanele vulnerabile care nu au aparținători.
Echipele care fac cumpărăturile de strictă necesitate au legitimație de serviciu și poartă echipament de protecție cu mănuși și mască. Marfa se achită în baza bonului fiscal.