Știri 16 aprilie 2020
Astfel, Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maxim 5 voluntari, sâmbătă, începând cu ora 20.00.
Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona blocurilor, acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari, care va purta echipament de protecţie.
În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi de carantină.
Autobuzele CT BUS vor avea program de week-end în perioada sărbătorilor pascale.
Astfel, mâine, sâmbătă, în prima şi a doua zi de Paşte, prima plecare va fi la ora 5,45 şi ultima la ora 23,00.
De asemenea, programul chioșcurilor de bilete și abonamente este următorul:
Mâine, vor fi deschise între orele 6-21, cele din zonele Delfinariu, Cireșica, Vamă, Brotăcei, Tomis III, Bulevard, Spital, Magazinul Tomis, Baba Novac, Eliberării, Piață CET, Km 4/5, Km 5, Poarta 6 și Gară.
Între orele 9-17 vor fi deschise cele de la Dacia, Primăverii, Km 4 – Billa și Poarta 1.
Sâmbătă și luni, chioșcurile care vor funcționa sunt cele din zonele Gară, Tomis 3, Magazinul Tomis, Eliberării și CET.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța nu va avea program de lucru în această perioadă.
Acesta va fi redeschis începând de marți, 21 aprilie.
Constănțenii care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta viitoare, între orele 9-13.
CRTS informează că pentru persoanele sănătoase care nu au fost în ultima lună în carantină sau izolare și nu au intrat în contact cu persoane aflate în una din aceste situații sau infectate cu noul coronavirus, donarea de sânge este permisă.
Autobuzele liniei 48 circulă pe traseu deviat.
CT BUS anunță că, autobuzele circulă deviat și astăzi, în intervalul orar 08:00-17:00, pe ambele sensuri.
Ruta ocolitoare cuprinde:
– pe sensul de mers către Poarta 1: bd. I.C.Brătianu – bd. 1 Decembrie 1918 – bd. Ferdinand;
– pe sensul de mers de la Poarta 1: bd. Ferdinand – bd. 1 Decembrie 1918 – bd. I.C.Brătianu.
Devierea s-a dispus din cauza lucrărilor de toaletare a arborilor situați pe bd. I.C.Brătianu.
Aplicația ”Monitorul prețurilor” a fost îmbunătățită.
Astfel, consumatorii pot compara prețul practicat de magazinele din apropiere pentru fiecare produs dorit.
Până acum, aplicația permitea compararea prețului doar pentru un coș ce conținea minim cinci produse.
Aplicația este disponibilă la adresa www.monitorulpreturilor.info.
Aceasta afișează informații despre aproximativ 30.000 de produse comercializate în peste 1.700 de magazine.
Persoanele vulnerabile, cu pensii mici sau fără niciun venit, primesc pachete cu alimente din partea Primăriei Constanța.
De asemenea, persoanele în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor primesc și pachete cu produse igienico- sanitare.
Furnizarea acestor pachete depinde de factori precum: starea de urgență, disponibilitatea comercială a produselor, timpii și procedurile legale de achiziție.
Ministerele Muncii și Sănătății primesc fonduri suplimentare la rectificarea bugetară.
Potrivit ministrului Finanțelor, Florin Câțu, este vorba despre un plus de 8,8 miliarde la Ministerul Muncii și 3,7 miliarde la Sănătate.
Cheltuielile cu asistență socială vor fi mai mari cu 6,9 miliarde de lei, fiind inclusă și plata șomajului tehnic.
Ministrul a mai anunțat că Guvernul va pregăti un al doilea pachet de măsuri pentru repornirea economiei după încheierea stării de urgență.
Alte șapte tone de echipamente de protecţie medicală au fost aduse ieri în ţară, din Turcia, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.
Acestea constau în 100 de mii de măşti de înaltă protecţie.
De asemenea, din Germania, a fost adusă ultima tranşă de combinezoane de protecţie provenind din Coreea de Sud.
Distribuirea va fi realizată, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren.
Ministerul Sănătății a aprobat creșterea numărului de persoane testate.
Specialiștii epidemiologi, cei de boli infecțioase, terapie intensivă și medicină de urgență din cadrul Comisiei Ministerului Sănătății au stabilit includerea în prioritățile de testare pentru coronavirus a unor categorii de pacienți cu risc mare de forme severe și deces.
Printre persoanele care vor fi testate cu prioritate se numără pacienții oncologici asimptomatici care fac chimioterapie, gravidele și cei ce fac hemodializă care au intrat în contact cu un caz confirmat, dar și personalul de îngrijire din căminele de bătrâni.