Știri 18 mai 2020
Potrivit Centrului, luna trecută au fost recoltate 572 de pungi de sânge, cea mai scăzută colectă lunară din ultimii 20 de ani.
CRTS este deschis publicului de luni până vineri, între orele 7.30 – 13.30 și sâmbăta aceasta, între orele 9.00 – 13.00.
Istoricul de daune al vehiculelor înmatriculate în România poate fi verificat, prin intermediul unei aplicaţii.
Aceasta a fost lansată de Registrul Auto Român și poate fi accesată contra cost.
Astfel, cu ajutorul aplicaţiei „Istoric Vehicul”, în câteva minute, utilizatorii pot afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societăţile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României.
Interogarea prin aplicaţie, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost, la un tarif de 35 de lei.
Persoanele amendate în perioada stării de urgență pot contesta sancţiunile primite.
Cu toate aceste, instanţele vor decide dacă amenzile sunt anulate sau nu.
Sindicaliștii din politie spun că s-a lucrat sub o mare presiune și că forțele de ordine au aplicat legea așa cum a fost elaborată.
Și în starea de alertă se păstrează o parte dintre restricţii.
De astăzi, cei care le încalcă pot fi sancţionaţi.
Institutul Cantacuzino a autorizat temporar peste 150 de biocide.
Alte 180 astfel de produse au fost respinse.
Din cauza penuriei de dezinfectanți, la începutul crizei medicale, Institutul a primit aprobare să dea autorizații pentru producători sau importatori doar în perioada stării de urgență.
În laboratorul în care se testează biocidele lucrează 22 de biologi, chimiști și asistenți medicali.
Astăzi este Ziua internaţională a muzeelor.
Tema din acest an este “Muzee pentru Egalitate: Diversitate şi Incluziune”.
În contextul actual, Consiliul Internaţional al Muzeelor a decis să adapteze formatul şi să se concentreze asupra activităţilor digitale, pentru a promova valorile Zilei internaţionale a muzeelor.
Totodată, face precizarea că muzeele din întreaga lume sunt binevenite să îşi organizeze o serie de activităţi la sediul lor în perioada 14-16 noiembrie.
Anul trecut, peste 55.000 de muzee din circa 150 de ţări au participat la acest eveniment internaţional.
Autorităţile au anunţat regulile de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în unităţile de învăţământ.
Măsurile au fost decise printr-un ordin comun, emis de Ministerul Educaţiei şi de cel al Sănătăţii.
În perioada desfășurării pregătirii pentru elevii din clasele terminale, activitatea în școli se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi, iar pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite.
Toți elevii și profesorii trebuie să poată mască.
Accesul în școală este interzis dacă elevul sau profesorul are o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius.
Acelaşi triaj epidemiologic se va face şi pentru cele două examene naţionale.
Școlile pentru copiii cu nevoi speciale sunt închise și elevii riscă să piardă tot ce au învățat în ani de zile de pregătire.
Specialiștii spun că acești copii au nevoie de interacțiune fizică cu profesorii.
Predarea online nu este eficientă în toate cazurile, mai ales când este vorba de copii cu nevoi speciale.
În România trăiesc aproape 70.000 de copii cu dizabilități. Școala online a devenit obligatorie printr-un ordin al Ministrului Educației emis la începutul lunii aprilie.
CFR Călători repune în circulaţie, gradual, trenurile de călători în trafic intern şi internaţional.
De la 1 iunie, vor circula și trenurile Interregio pe rutele Constanța – București Nord și retur.
La bordul trenurilor, masca de protecţie este obligatorie, iar mănuşile de unică folosinţă sunt recomandate.
La urcarea în vagoane, pasagerii vor fi îndrumaţi să păstreze distanţa între ei.
Legea privind măsurile în starea de alertă a intrat de astăzi în vigoare.
Pentru cei care nu respectă măsurile, amenzile sunt cuprinse între 500 și 15.000 de lei.
Astfel, măștile sunt obligatorii în spațiile publice închise, iar ieșirea din afara localităților se face doar din motive întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere.
În interiorul localității, deplasările se fac fără declarații.
Grupul de Comunicare Strategică a precizat că terasele rămân închise în perioada stării de alertă.
De astăzi s-a reluat circulația unor autobuze CT BUS suspendate în perioada stării de urgență.
Astfel, au reintrat pe traseu liniile 3b, 51b, 43C, 43M, 100C și 101M.
Totodată, rămân suspendate traseele de noapte N100, N2-43, N102 și N5-40, precum și traseele școlare E1, E2 și E3.
În plus, se menține gratuitatea la transportul public în comun pentru personalul medical și personalul auxiliar din sistemele sanitare publice sau private.
Călătorii au obligația purtării măștii de protecție pe întreg parcursul călătoriei.