Știri 25 mai 2020
Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei cu noul coronavirus, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă.
Astfel, în noaptea de marți spre miercuri, la ora 0.00, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști.
Joi, întrucât Înălțarea Domnului este și ziua pomenirii eroilor, preoții pot pomeni în cimitire pe cei adormiți precum la Paștele Blajinilor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia
de la ora 7.00, Sfânta Liturghie la biserica „Înălțarea Domnului” de la mănăstirea Stejaru, din apropierea localității Saraiu.
Apoi, de la ora 10.30, Ierarhul nostru va săvârși slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Internațional de Onoare de la Mircea-Vodă.
Constănțenii ar putea primi bani de la autoritățile locale pentru angajarea unei bone pentru copii.
Așa prevede un proiect de hotărâre ce va fi votat săptămâna aceasta de Consiliul Local Municipal Constanța.
Conform proiectului, beneficiarii vor fi persoanele ale căror venituri, pe membru de familie, nu depășesc 3.500 de lei.
De asemenea, părinții trebuie să aibă un serviciu, iar copilul să nu fie înscris la creșă sau grădiniță.
30 de mii de români vor fi testaţi pentru a se calcula gradul de imunizare a populaţiei la COVID-19.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan.
Potrivit acestuia, testarea se va face după depăşirea maximului epidemiei.
Primăria Constanța face apel către șoferi să evite să parcheze mașinile în fața Bisericii „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”.
Peste 300 de noi locuri de parcare vor fi construite pe terenul delimitat de străzile Ștefăniță Vodă și Dionisie cel Mic.
După asfaltarea trotuarelor aferente, Primăria va desfășura miercuri și joi, lucrări de asfaltare a zonei destinate staționării autovehiculelor.
De asemenea, se va amenaja și bucla de întoarcere a autobuzelor de pe linia 44.
Creșterea pensiilor cu 40% și dublarea alocațiilor pentru copii nu ar putea fi posibile în acest an, în contextul crizei COVID.
Cu toate acestea, Guvernul analizează două scenarii pentru a face majorări, dar cu procente mult mai mici.
Totul depinde de evoluţia bugetului în a doua jumătate a anului.
Potrivit unor surse din Guvern, în prezent se lucrează la două scenarii: unul în care doar pensiile ar crește cu cel mult 10 – 15 %, iar alocațiile cu cel mult cinci.
Decizia va fi luată până la sfârșitul lunii iunie.
Ordinul privind obligativitatea purtării măștii de protecție a fost publicat în Monitorul Oficial.
Conform documentului, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă.
Triajul epidemiologic ce se va efectua la intrarea în instituții sau magazine, constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3 de grade Celsius.
CT BUS face un anunț cu privire la urcarea și coborârea călătorilor în autobuze.
Astfel, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, urcarea în mijloacele de transport în comun se face doar folosind ușa 1 (cea de lângă cabina șoferului).
Coborârea, se va face doar pe la ușile 2 și 3, așa cum indică și autocolantele care au fost lipite lângă fiecare ușă.
ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până miercuri la ora 23.00.
Astfel, în cea mai mare parte a țării, se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Cea mai gravă secetă din ultimul secol afectează Europa de Est.
În unele părţi din România şi Polonia aceasta este cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani, iar în Cehia este cea mai gravă din ultimii 500 de ani.
În România, în condiţiile în care randamentele culturilor de cereale sunt aşteptate să fie afectate de secetă, există în continuare un potenţial real pentru reintroducerea interdicţiilor la export.