Stiri 26 septembrie 2020
Acesta a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1512 – 1521 şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici.
Printre ctitoriile sale se numără celebra Biserică a Mânăstirii Curtea de Argeş, care a şi generat în literatură legenda Meşterului Manole.
A făcut numeroase donaţii către mânăstirile din ţară precum Cotmeana, Cozia, Snagov şi Ostrov, dar şi la cele din străinătate de la Sfântul Munte Athos, de la Ierusalim şi de la Muntele Sinai.
Datorită prieteniei sale cu călugărul tipograf Macarie de la Bistriţa, a participat la tipărirea primelor cărţi de cult la noi şi anume Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 şi Tetraevanghelul din 1512.
Totodată a scris şi un testament numit „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o lucrare ce conţine sfaturi administrative şi duhovniceşti ale domnitorului şi care este considerată primul tratat de teologie românească.
Domnitorul român a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod în anul 2008.
In aceasta seară, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfantului Ierarh Antim Ivireanul, la Catedrala Arhiepiscopală “Sfintii Apostoli Petru și Pavel”, din Constanta, de la ora 23.00.
Maine, 27 septembrie, ierarhul nostru va răspunde invitației PS Petroniu, Episcopul Sălajului, și va participa la sfințirea bisericii “Sfântul Nicolae” din municipiul Zalău.
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizeaza o colecta de rechizite „Daruri mici din suflet mare!”
Aceasta se va desfășura până pe 30 septembrie.
Copiii defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Credința, Darabani, Dulcești, G-ral. Scărișoreanu, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele, Vârtop și Viroaga vor fi ajutați să nu abandoneze școala.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni sambata, 26 septembrie la sediul CRTS din str. Nicolae Iorga nr. 85, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Constanţa are program prelungit in zilele de 26 si 27 septembrie.
In aceste zile, Serviciul Evidența Persoanelor va soluționa cu prioritate cererile de eliberare a actelor de identitate pierdute, furate, distruse și anulate.
Totodata, persoanele ale căror documente au expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie își pot exercita dreptul de vot în baza acestora. Documentele sunt valabile, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central.
CT BUS suspendă traseele pentru elevi.
Măsura vine ca urmare a Articolului 1 din Ordinul emis de Ministerul Educației și Cercetării: ,,Începând cu data de 25.09.2020 și până în data de 29.09.2020 inclusiv se suspendă activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare (…)”.
Traseele școlare E1, E2 și E3 vor deveni funcționale de miercuri, 30.09.2020.
Cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2021 se pot depune la orice chioșc de bilete al CT BUS.
Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie sunt:
a) cerere tip;
b) act de identitate (copie și original);
c) cupon de pensie (copie xerox)
Cererile se pot procura gratuit si pot fi depuse impreuna cu documentele aferente, zilnic, la toate chioșcurile de bilete din oraș.