Știri 10 noiembrie 2020
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina, județul Constanța.
Mâine, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța, Parcul Tăbăcărie.
Vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 7.30, prima Sf. Liturghie de hram la Mănăstirea Sf. Ioan Gură de Aur din satul Casian, comuna Grădina, din jud. Constanța.
Credincioșii se vor putea închina la Icoana Maicii Domnului Kazanskaya.
Sâmbătă, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfântul Apostol Filip din localitatea Adamclisi, cu prilejul hramului, iar duminică, va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nectarie din Constanța, zona Medeea.
O linie telefonică de consiliere pentru elevi și părinți va fi înființata în fiecare județ.
Fiecare inspectorat școlar trebuie să pună la dispoziție, zilnic, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00, această linie telefonica.
În acest sens, inspectoratele școlare vor elabora un plan de intervenție local pentru fiecare unitate de învățământ, pornind de la nevoile specifice, astfel încât toți copiii să aibă acces la educație.
Premierul Ludovic Orban da asigurări ca nu vor creste taxele și impozitele.
El reproșează Parlamentului adoptarea unor legi care generează cheltuieli fără a asigura resursele financiare necesare.
Premierul a precizat ca vor fi asigurați bani pentru creșterea pensiilor și pentru a face față cheltuielilor de personal și cheltuielilor sociale.
Astăzi este Ziua Artileriei Române.
Domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu a legiferat, printr-o Poruncă Domnească din 10 noiembrie 1843, înființarea primei baterii a Țării Românești, act ce simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare.
Direcțiile strategice de înzestrare ale artileriei române, pe lângă cele pe termen scurt și mediu, sunt trasate până în anul 2030.
Autorităţile locale din toată ţara vor amenaja pieţe în spaţii deschise, după ce ieri au intrat în vigoare noile măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, printre care şi închiderea pieţelor acoperite.
Tarabele vor fi adăpostite în corturi sau în căsuţe din lemn, puse gratuit la dispoziţia producătorilor, şi vor avea acces la curent electric şi la surse de încălzire.
De asemenea, autorităţile le-au promis comercianţilor şi producătorilor agricoli, care au protestat în mai multe localităţi, că îşi vor putea vinde în continuare produsele în noile pieţe deschise.
Ministerul Educaţiei pune de astăzi, la dispoziţia tuturor cadrelor didactice, sesiunile online de îndrumare şi consiliere intitulate ‘Educaţia continuă’.
Acestea ii vor ajuta pe profesori la desfăşurarea activităţii de predare în sistem online.
Sesiunile vor avea durata de aproximativ o oră şi vor fi transmise live, zilnic, de luni până vineri, la ora 15,00, pe canalul de YouTube şi pe pagina de Facebook ale Ministerului Educaţiei, fiind coordonate şi susţinute de experții reperelor metodologice publicate în luna septembrie pe site-ul http://educatiacontinua.edu.ro.
Criza sanitară crește numărul copiilor care abandonează școala.
Aceasta deoarece aproape 40% dintre copii se află în risc de sărăcie sau de excluziune socială.
Anul acesta, 45.000 de copii au abandonat școala, iar pandemia a adus aproape 19.000 de îmbolnăviri în rândul copiilor încă de la început.
Statisticile arată că în România patru din zece copii pot citi un text, dar nu îl înțeleg, iar cinci dintre ei nu pot face calcule matematice.