Știri 30 noiembrie 2020
Acesta era originar din Betsaida şi era fratele sfântului Apostol Petru.
Face parte dintre cei doisprezece apostoli şi a fost primul care l-a urmat pe Hristos, după ce l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul mărturisind despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu.
Sfântul Andrei l-a adus la apostolie şi pe fratele său, Petru.
Amândoi au renunţat la ocupaţia de pescari şi au devenit ucenici ai Domnului Iisus Hristos.
După Învierea Domnului, Sfântul Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria.
Acest fapt i-a conferit şi supranumele de „apostolul românilor”.
Conform datelor istorice, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită de atunci „crucea Sfântului Andrei”.
Cel mai important loc al creştinismului românesc ce are legătură cu Sfântul Andrei este Peştera Sfântului Apostol Andrei, de la mânăstirea cu acelaşi nume de lângă localitatea Ion Corvin.
Conform statisticilor, peste 700 de mii de români îşi serbează astăzi onomastica.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte și pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna.
Acesta a păstorit biserica românească din Transilvania, în timpul secolului 19.
S-a născut în anul 1808, în Ungaria, din părinţi aromâni, a purtat de la botez, numele Anastasie şi a studiat Dreptul, Filozofia şi Teologia.
La vârsta de 25 de ani, a intrat în monahism la mitropolia din Karlowitz şi a primit numele Andrei, după care, în scurt timp a fost hirotonit ieromonah.
A devenit apoi profesor de teologie şi stareţ la mai multe mănăstiri sârbeşti, iar în anul 1846, a fost hirotonit arhiereu vicar al episcopiei din Sibiu.
În această postură s-a implicat în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni şi a fost co-preşedinte al Adunării Naţionale de la Blaj din 1848 şi delegat al acesteia la Curtea de la Viena.
Datorită activităţii sale, în anul 1864, Episcopia de Sibiu a fost ridicată la rangul de Mitropolie iar el a fost ales mitropolit.
În această calitate, a ctitorit actuala reşedinţă mitropolitană, a organizat învăţământul ortodox românesc de toate gradele din Transilvania, a înfiinţat aproape 800 de şcoli şi a tipărit mai multe manuale şcolare şi publicaţii teologice, la tipografia întemeiată tot de el.
În anul 1868, a întocmit un renumit Statut Organic de Funcţionare a bisericii ortodoxe din Transilvania.
Pentru vrednicia sa, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea Ierarhului Andrei Şaguna, în anul 2012, în luna iulie.
Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a doua ediție a campaniei umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 10 decembrie și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.
Autobuzele CT Bus circulă astăzi și mâine în program de weekend.
Astfel, acestea se vor afla pe traseu în intervalul orar 05:45 – 23:00.
De asemenea, tonetele pentru vânzarea de bilete și abonamente vor fi deschise în intervalul orar 07:00 – 13:00, cu excepția tonetei amplasate în stația 40-43 de la Gara CFR, care are program de lucru în intervalul orar 06:00 – 21:00.
Ceremonia de Ziua Naţională va fi restrânsă.
Potrivit președintelui Klaus Iohannis, evenimentul care se desfășura la Arcul de Triumf din Capitală, va avea loc fără paradă militară şi fără participarea publicului larg, anul acesta.
La ceremonie vor fi invitați ambasadori străini şi personal medical.
Poşta Română anunță că astăzi și mâine toate oficiile poştale din mediul urban şi rural sunt închise.
Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora cele două zile sunt declarate zile de sărbătoare legale în care nu se lucrează.
Pe 2 decembrie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru.
România va supraveghea din sateliți, pădurile, balastierele și locurile de depozitare a deșeurilor.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că a fost lansată procedura de achiziţie publică pentru realizarea hărţilor satelitare.
Din momentul în care sistemul va deveni operaţional, autorităţile vor putea afla imediat despre orice intervenţie ilegală care afectează mediul.
Totodată, Mircea Fechet a anunţat că o nouă aplicaţie mobilă va fi disponibilă pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri, despre care ministrul spune că folosește ca punct de plecare exact metodele prin care se fura lemnul.