Știri 5 februarie 2021
Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie de la ora 6.30, la biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezatorul” din Capu Codrului.
Seara, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Dobromir, județul Constanța, de la ora 8.45.
Parohia Sf. Haralambie din Constanța organizează un concert de pricesne.
Acesta va fi susținut de Arhidiacon Ionuț Boancheș și baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați la pian de diacon Valentin Vădănoiu.
Evenimentul se va desfășura marți, de la ora 19.00, în biserica parohiei, aflată în zona Boema.
Primăria Constanța va demara, pe 15 februarie, un program de inventariere și sterilizare a animalelor fără stăpân.
Pe lângă aceste acțiuni vor fi campanii de informare, workshop-uri în societate, clinică mobilă de sterilizare.
Noul program va oferi tratament uman câinilor abandonați: se renunță la tranchilizare, laț sau plasă de prindere.
La finalul programului Primăria vrea să internalizeze serviciul de gestionare a animalelor comunitare.
Emisiunea ‘Teleşcoala’ revine de luni, cu un nou sezon la TVR 2, pentru elevii aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat.
De luni până vineri, ‘Teleşcoala’ poate fi urmărită pe următoarele tronsoane orare: 9:00-10:00 ore de română şi matematică, pentru clasa a VIII-a.
Clasei a XII-a îi este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, pentru materiile dedicate nivelului liceal.
Cursurile vor putea fi urmărite atât la televizor, cât şi online pe canalul de Youtube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii şi pe site-ul www.tvr.ro.
O parte dintre tichetele cadou acordate persoanelor fizice de către angajatori vor fi incluse în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii.
Așa prevede un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor.
Excepţie vor face bonusurile de acest fel acordate cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi pentru sărbătorile similare ale altor culte religioase, în limita plafonului de 150 lei pe eveniment de persoană.
Potrivit iniţiatorilor, măsura este determinată de faptul că regimul actual al exceptării acestora de la plata contribuţiilor sociale obligatorii poate conduce la plata unor venituri salariale sub forma tichetelor cadou.
Ministerul Educaţiei a trimis Ministerului Sănătăţii propunerile pentru regulile care vor trebui respectate în şcoli începând de luni.
Astfel, acolo unde spațiul permite, se va păstra distanţarea fizică de un metru.
Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unității de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior şi exterior.
De asemenea, o clasă se va închide în cazul în care există un caz confirmat de infectare.
Numărul persoanelor care au cerut ajutor la Telefonul Vârstnicului aproape s-a triplat în 2020, comparativ cu anul precedent, din cauza pandemiei.
Aceasta a accentuat sentimentele de singurătate și anxietate ale vârstnicilor.
Peste 16.000 de apeluri s-au înregistrat, anul trecut, la Telefonul Vârstnicului și cel puțin 3.000 de bătrâni au apelat pentru prima oară linia telefonică gratuită 0800 460 001.
Cei mai mulți au cerut informații la care nu aveau acces, fie pentru că erau izolați, fie pentru că nu știu să folosească noile tehnologii.