Știri 22 februarie 2021
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată, credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 7.40.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 20.30, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, ale cărui moaște au poposit la biserica Sf. Nectarie din Constanța, iar de la ora 23.00, va săvârși și Sf. Liturghie, la acest lăcaș de cult.
Credincioșii sunt îndemnați să se roage pentru ca Duhul Sfânt să lumineze sufletele ierarhilor care vor participa săptămâna aceasta la lucrările Sfântului Sinod al BOR.
Îndemnul a fost făcut de IPS Teodosie, la finalul slujbei de ieri.
IPS Teodosie NU ar urma să inițieze în Sfântul Sinod o acțiune de chemare în judecată a IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în fața vreunei instanțe bisericești.
Afirmația Ierarhului Tomisului a fost scoasă din context și eronat înțeleasă.
Săptămâna aceasta urmează să aibă loc o sesiune obișnuită de lucru a Sfântului Sinod, iar IPS Teodosie a menționat că se va întâlni acolo cu IPS Calinic cu care va discuta, în mod firesc, colegial.
Arhiepiscopia Tomisului precizează că relațiile dintre cei doi ierarhi sunt relații frățești, cordiale, chiar apropiate, contrar tendinței unor publicații de a semăna discordie și război.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Centrul de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional a fost amenajat de municipalitate.
Orice informații legate de activitatea de vaccinare la centrul de la Pavilionul Expozițional pot fi obținute la numărul de telefon 0241484724.
Linia telefonică este disponibilă zilnic, între orele 9.00 – 17.00.
Programul de funcționare al centrului este zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, inclusiv sâmbăta și duminica.
Primăria Constanța a publicat un nou regulament de parcare în municipiu.
Una dintre ele se referă la cei care vor să parcheze în oraș, dar au domiciliul în alte localități.
Așadar, turiștii vor fi obligați să cumpere o vinietă pentru parcările aflate în zonele rezidențiale din cartiere.
Pentru parcarea în centru, adică zonă 1, se va plăti un tarif pe oră, suplimentar față de această vinietă.
Vinieta se poate cumpăra pentru o zi, o săptămână, o lună sau un an.
Și constănțenii vor plăti vinietă pentru a parca în oraș.
Prețul vehiculat al acesteia este de 365 de lei pe an, adică 1 leu pe zi.
Locul rezervat de la primărie și parcarea în centru se vor plăti separat.