Știri 9 aprilie 2021
Mâine, de la ora 8.00, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Cruce și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din Constanța, zona Energia, care își cinstește duminică, ocrotitorul.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie, tot la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Comisia Europeană alocă 123 de milioane de euro pentru cercetarea, în regim de urgenţă, a mutaţiilor noului coronavirus.
Banii provin din Orizont Europa, noul program de cercetare şi inovare al UE.
Este prima tranşă dintr-un proiect ambiţios, dar nu şi prima oară când Uniunea finanţează cercetarea pentru combaterea SARS COV 2.
Executivul european a lansat noi cereri care completează acţiunile precedente de creare a unor tratamente şi vaccinuri şi desfăşurarea unor teste clinice.
Părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului vor primi un stimulent de 1.500 de lei dacă aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că ordonanţa de urgenţă este o măsură activă care încurajează întoarcerea la muncă.
De asemenea, ea a menţionat că se menţine stimulentul de 650 de lei pentru părinţii care revin în activitate până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, de asemenea, după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni sau un an în cazul copilului cu handicap până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 sau de 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi.
Doar 8,4% dintre români urmează un regim alimentar adecvat şi numai 11,6% fac sport.
Așa arată datele Institutului Național de Statistică.
Dintre aceştia, 71% urmează un regim legat de consumul redus de sare, 62% urmează un regim legat de consumul de grăsimi, 51% unul legat de consumul de zahăr, iar 24% au apelat la un regim alimentar legat de consumul de calorii.
De asemenea, în mediul urban, populaţia consumă zilnic fructe în proporţie de 32%, în timp ce în mediul rural doar 20% din populaţie consumă fructe zilnic.
Conform ultimului Eurobarometru, România se află pe locul 2 în UE în ceea ce priveşte sedentarismul.
Operatorii din domeniul HoReCa îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii, astfel încât preţurile pentru clienţi să nu fie afectate.
Așa au declarat reprezentanţii a două organizații patronale, la finalul unei întrevederi cu şeful Guvernului.
Potrivit acestora, numărul celor care vor fi testaţi la intrare nu va fi foarte mare, deoarece unii români s-au vaccinat, iar alţii pot dovedi că au trecut prin boală.
Utilizarea excesivă a tehnologiei, informațiile false, cyberbullying-ul, publicarea și distribuirea datelor personale sunt principalele riscuri resimțite de copii pe internet în perioada pandemiei.
Așa evidenţiază un studiu realizat de Organizația Salvați Copiii, potrivit căruia 32% dintre ei au avut neînțelegeri cu părinții privind activitatea pe internet și timpul petrecut în mediul online. Părinții consideră că cele mai mari provocări întâmpinate în folosirea internetului de către copii sunt legate de timpul excesiv petrecut online, lipsa abilităților digitale și gestionarea activității pe rețelele sociale.
Pensionarii vor primi integral veniturile cuvenite, chiar dacă în procesul de calcul au intervenit greșeli.
Deputaţii au adoptat decizional proiectul de lege.
Inițiatorul documentului, deputatul Florin Roman a declarat că acest proiect de lege elimină termenul general de prescripție la calculul greșit al pensiei din cauza funcționarului și astfel nu vor mai fi situații în care pensionarii nu își vor putea primi drepturile.