Știri 23 aprilie 2021
S-a născut în ţinutul Capadocia, din Turcia de astăzi, într-o familie de buni creştini.
În timpul împăratului roman Diocleţian, tânărul Gheorghe s-a înrolat în armata romană, unde a fost ridicat în rangul de ofiţer în garda imperială, datorită calităţilor sale alese.
În anul 303, împăratul a emis un decret de persecuţie a creştinilor, iar sfântul Gheorghe a mers de bună voie înaintea împăratului pentru a-L mărturisi pe Hristos.
Uimit de curajul acestuia, Diocleţian l-a trimis în închisoare, unde a fost aspru chinuit.
Datorită răbdării cu tărie şi curaj a torturilor, soţia împăratului, Alexandra, s-a convertit la creştinism, motiv pentru care împăratul a martirizat-o, iar apoi a dispus decapitarea Sfântului Gheorghe, la data de 23 aprilie a anului 303.
Pentru curajul cu care l-a mărturisit pe Hristos a fost supranumit „purtătorul de biruinţă”, iar în ţara noastră a fost ales ca ocrotitor al armatei, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a dispus ca pe steagul de luptă să fie pusă icoana sfântului.
În icoane, Sfântul Gheorghe este înfăţişat călare, cu o suliţă şi cum ucide un balaur.
În România aproximativ un milion de români poartă numele Sf. Gheorghe sau derivate ale acestuia.
Totodată, astăzi este „Ziua Forţelor Terestre“, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Paraclisului Sf. Gheorghe, la parohia Sf. Gheorghe din Mangalia, de la ora 17.00.
Mâine, de la ora 8.15, va oficia Sf. Liturghie la biserica Sf. Gheorghe din Constanța, de pe strada Nicolae Iorga.
Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la ora 17, Ierarhul nostru va oficia slujba primei Denii din Săptămâna Patimilor.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni mâine, între orele 8:30 – 13:00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Alocația de hrană pentru pacienții din spitale se va dubla, de luna viitoare.
Decizia a fost aprobată în ședința de Guvern de miercuri.
Mai mult, spitalele care au și alte resurse bugetare în afară de fondurile CNAS și de la bugetul de stat pot crește alocația și mai mult.
Spitalele publice au obligația că, în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, să afișeze pe site-ul propriu nivelul alocației de hrană stabilit pentru consumurile colective.
În prezent, alocația de hrană din spitale este de 10 lei pe zi, pentru fiecare pacient.
Programul Rabla va debuta luni.
Ca noutate, mașina nouă cumpărată folosind un tichet Rabla Clasic nu va putea fi vândută timp de un an.
La Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.500 de lei, iar bugetul total pentru maşinile electrice a fost dublat, potrivit ministrului Mediului.
Tot anul acesta, Rabla Plus are cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul anterior, pe baza căruia vor putea fi achiziţionate maşini electrice 100% şi maşini hibride plug-in.
La începutul lunii mai va debuta şi programul Rabla Electrocasnice.
Din toamnă, elevii îşi vor „evalua” profesorii.
Ministerul Educaţiei a afirmat că profesorii vor primi, la finalul fiecărui semestru, un feedback din partea elevilor, astfel încât pe baza acestuia să-şi îmbunătăţească modul de predare şi evaluare.
Consiliul Naţional al Elevilor a înaintat anul trecut ministerului şi partenerilor sociali un chestionar de evaluare a profesorului, care va suferi unele modificări.
Ministerul Muncii vrea să ofere garanții suplimentare pentru românii care merg să muncească în alte state.
Proiectul de modificare a Legii privind protecția românilor care lucrează în străinătate a fost discutat, în ședința de Guvern, a anunțat ministrul Raluca Turcan.
Astfel, agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate vor fi obligate să informeze lucrătorii asupra condițiilor și regulilor speciale de intrare în statul de destinație, să asigure transportul în țara de destinație și să informeze ITM cu privire la persoanele plasate la muncă în străinătate, înainte de plecarea acestora și, lunar, cu privire la contractele încheiate