Știri 10 mai 2021
Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și celelalte autorități publice centrale și locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile.
Proiectul legislativ privind instituirea acestei sărbători a fost adoptat de Camera Deputaților, pe 22 aprilie 2015.
Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi de liceu s-au întors de astăzi, fizic la cursuri, indiferent de rata locală de infectare cu coronavirus.
Săptămâna aceasta încep şi evaluările intermediare ale elevilor din învăţământul primar şi gimnazial.
Miercuri, cei de clasa a VI-a susţin proba de limba şi comunicare, iar joi, pe cea de matematică şi ştiinţe ale naturii.
Săptămâna viitoare, între 18 şi 20 mai, copiii din clasa a IV-a au programate probele de limba română, matematică şi, în cazul minorităţilor, de limba maternă, iar între 25 şi 28 mai elevii claselor a II-a susţin probele de scris, citit şi socotit.
Liderii Uniunii Europene au adoptat Declarația de la Porto.
Acest pilon este compus din 20 de principii asupra egalității de șanse, accesului pe piața muncii și protecției sociale.
Ele au fost adoptate acum patru ani, iar Comisia a prezentat în martie un plan de acțiune cu trei obiective concrete: creșterea ratei ocupării forței de muncă la 78%, instruirea anuală a cel puțin 60% dintre adulți și reducerea cu 15 milioane a numărului de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială.
La unul din cele 13 puncte ale Declaraţiei de la Porto, liderii europeni spun că pe măsură ce Europa se redresează după pandemie, se va trece cu prioritate de la protejarea la crearea de locuri de muncă de o calitate superioară.
Planetele Venus şi Mercur se văd cu ochiul liber toată luna mai.
În primele 20 de zile ale lunii cel mai bine se vede planeta Mercur, potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic din Bucureşti.
Venus se observă mai greu la începutul lunii, dar din ce în ce mai bine spre sfârşitul ei şi rămâne pe cer pe tot parcursul verii şi toamnei.
Este mai strălucitoare decât Mercur şi se vede în aceeaşi regiune de cer cu aceasta, înspre vest.
O nouă tranşă de aproape 700.000 de noi doze de vaccin Pfizer sosește astăzi în România.
Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
La Centrul Regional de Depozitare Constanţa vor fi aduse 93.600 doze.
Organizația Salvați Copiii propune o lună de educație remedială în timpul verii, în special în comunitățile sărace.
De asemenea, sunt propuse și soluții de creștere a siguranței elevilor în școli.
În plus, ca variante suplimentare, sunt introducerea testelor salivare rapide în școli pentru prevenirea apariției de focare COIVD și intensificarea programului național de vaccinare a cadrelor didactice și a personalului auxiliar.
Peste 600 de mii de copii nu au avut acces la educație în perioada pandemiei.
Sezonul turistic extern în Italia și Grecia se redeschide de la mijlocul acestei luni pentru anumite categorii de vizitatori.
Premierul Italiei s-a referit la un pașaport verde italian care ar permite deplasarea între regiuni pentru turiști, o variantă a certificatului Covid al UE, anunțat pentru iunie-iulie.
Și Grecia anunță redeschiderea oficială a sezonului turistic pe 15 mai, unde plajele sunt amenajate, cu umbrele amplasate la o distanță de 4 metri.
În Grecia, obligația carantinării persoanelor din Europa sau SUA a fost ridicată de 10 zile.
Autoritățile aplică însă o strategie în etape privind relaxarea activităților din turism, culturale și de divertisment.