Știri 1 iulie 2021
S-a născut în Rădăuţi la începutul secolului al 14-lea din părinţi evlavioşi.
A îmbrăcat haina monahală de tânăr la Mănăstirea Bogdana unde a primit numele de Lavrentie.
El s-a retras la un schit din preajma Putnei, unde mitropolitul Moldovei, Iosif Muşat l-a hirotonit preot şi apoi egumen al schitului pe tânărul Lavrentie.
De atunci aşezământul monahal s-a numit schitul lui Lavrentie sau Schitul Laura.
În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Lavrentie a fost numit Episcop al Rădăuţilor iar Mănăstirea Bogdana a fost numită Catedrală Episcopală.
Înainte de mutarea sa la Domnul a cerut să fie tuns schimnic, luând numele de Leontie.
Sfintele sale moaşte se află în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi.
În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor cu zi de prăznuire 1 iulie.
Tot astăzi, Biserica îi cinsteşte şi pe sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, ocrotitorii spitalelor.
Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și pe Sf. Ioan Maximovici.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, împreună cu PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și cu PS Paisie, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Apoi, va pune piatra de temelie a paraclisului cu hramurile Sf. Ioan Maximovici și Sf. Mare Mc. Mina și va sfinți primul corp de chilii.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ioan Maximovici aflate spre închinare permanenta la acest lăcaș de cult.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 2-a după Rusalii, sau a Sfinților Români.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, Ierarhul Tomisului va poposi la monumentul memorial Poarta Albă, unde va săvârși o slujbă de pomenire pentru toți cei ce au murit în închisori.
Apoi, va merge în procesiune până la mănăstirea Galeșu – Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie.
Facebook lansează un sistem de alertă pentru a ajuta la localizarea copiilor dispăruți din România.
Este vorba despre sistemul AMBER Alert, care va fi implementat printr-un parteneriat cu Poliţia Română.
Potrivit unui comunicat al companiei, dacă un copil dispare, Facebook va distribui o alertă persoanelor din zonele în care acesta a fost văzut ultima dată.
Alertele vor include informaţii detaliate şi o fotografie a copilului.
Oamenii vor putea să acceseze alerta şi ulterior, pentru detalii pe care le-au pierdut din vedere la momentul respectiv, şi să o distribuie către prieteni.
Prima ediţie a Bienalei Naționale de Pictură „Doina Păuleanu” va avea loc în perioada 1-31 iulie.
Evenimentul omagiază una dintre cele mai remarcabile personalități ale vieții culturale din Constanța, dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă, în perioada 1990 – 2020, profesor în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și cetățean de onoare al județului Constanța.
Expoziţia Bienalei va fi găzduită în sălile de expoziţii temporare si va cuprinde 100 de lucrari de foarte bună calitate.
Pe data de 31 iulie va fi premierea artiştilor.
De astăzi, cresc prețurile pe litoral cu circa 40% față de luna iunie.
Luna iulie vine cu scumpiri la cazare, la barurile de pe plajă, dar și la închirierea șezlongurilor.
Astfel, în stațiunea Mamaia, turiștii vor plăti pentru o camera, 500 de lei pe noapte și 30 de lei șezlongul.
Prețurile pot crește în funcție de regimul de masă pe care îl alege fiecare client.
Stațiunile cu cele mai mici prețuri rămân cele din sudul litoralului.
Schimbări majore pentru concediile medicale au fost decise de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
Medicii vor fi obligaţi inclusiv să-i urmărească acasă pe bolnavi, dacă sunt nedeplasabili.
Concediul medical se va acorda în cel puţin două etape pentru fiecare episod de boală.
Cei obligaţi să intre în carantină după ce revin din zone cunoscute deja cu risc epidemiologic vor primi indemnizaţia doar cinci zile.
De la 1 august, părinţii asiguraţi au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copiilor cu afecțiuni grave până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost până acum.
76,8% dintre candidați au promovat la examenul de Evaluare Națională.
Anul trecut, procentul mediilor peste 5 a fost 76,1%.
Un număr de 120 de elevi au reușit să încheie examenul cu media 10.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate in data de 4 iulie.
Acestea se publică prin anonimizarea numelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat.