Știri 30 iulie 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 17.00 la festivitatea de încheiere a cursurilor școlii de vară organizate de către parohia Sfântul Nicolae din zona Coiciu.
Apoi, de la orele 19.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Adormirea Maicii Domnului din Mangalia.
Mâine, de la ora 7.30, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sf. Pantelimon din localitatea Pantelimon, jud. Constanța.
Seara, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe din cartierul constănțean Palazu Mare, de la ora 8.15.

Astăzi se împlinesc 14 ani de la trecerea la cele veşnice a fericitului întru adormire Patriarh Teoctist.
Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a adormit întru Domnul în ziua de 30 iulie 2007 la Spitalul Fundeni din Capitală, la vârsta de 92 de ani.
Preafericitul Teoctist fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Astăzi este “Ziua Internaţională a Prieteniei”.
Inițiativa a fost adoptată oficial de ONU în anul 2011 şi promovează prietenia între oameni indiferent de rasă, culoarea pielii sau religie.
Această zi este un bun prilej pentru recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei, ca un sentiment nobil şi valoros în viata fiinţei umane.

Icoana Maicii Domnului Pantanassa va sosi la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema.
Aceasta va fi adusa duminică, la ora 17.00, de la parohia Brateiu, județul Sibiu și este cunoscuta ca vindecătoare de cancer și ajutătoare în dobândirea de prunci.
Icoana Maicii Domnului Pantanassa va rămâne spre închinare la biserica Sfântul Haralambie timp de o săptămână.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze dar nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni mâine, între orele 8.30 – 13.00, la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga nr. 85.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Autorităţile pregătesc un proiect de lege pentru siguranța rutieră a bicicliștilor și a celor care folosesc trotinete electrice.
Astfel, şoferii vor fi obligaţi să păstreze o distanţă mai mare atunci când depăşesc vehicule pe două roţi.
Cei de pe trotinete electrice vor coborî şi vor merge pe jos atunci când schimbă direcţia de mers.
Proiectul de lege urmează să fie gata până în toamna acestui an.

Țigările electronice reprezintă un pericol uriaş pentru sănătate.
Este ultimul avertisment al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În lume, 1 din 5 tineri spune că a încercat ţigările electronice înaintea celor clasice.
Producătorii spun că sunt mai puţin dăunatoare decât ţigările din tutun, medicii însă atrag atenţia că şi ţigările electronice pot duce la cancer pulmonar.
Ca şi în cazul ţigărilor clasice, afectaţi sunt şi nefumătorii care stau în preajma celor care folosesc ţigările electronice.
Substanţele nocive ajung şi la ei, în cantităţi mai mici, dar suficiente pentru ca şi aceştia să fie expuşi unor riscuri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept