Știri 19 august 2021
Tema o constituie “Avortul” și va fi susținută de dr. Cioata Ionel Trifon – medic primar obstretica – ginecologie din Timisoara si de parintele Cezar Axinte.
La conferinta va participa si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura mâine, la Restaurantul Dorna din Mamaia incepand cu ora 15.00.
Intrarea va fi liberă.
După conferință, se va oficia o priveghere athonită, la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța in cinstea Icoanei Maicii Domnului vindecatoare de cancer, de la ora 20.00.
Enoriasele au posibilitatea unica de a vedea cum se desfasoara o slujba la Sfantul Munte Athos.
Astăzi este Ziua Mondială pentru asistență umanitară.
Aceasta a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, pe 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.
Vânzarea maşinilor noi pe benzină şi motorină ar putea fi interzisă din 2035.
Totodata, producătorii de maşini pe combustie sunt obligaţi să producă piese de schimb pentru încă 10 ani pentru parcul auto deja existent.
Conform reglementărilor în vigoare, fiecare român care vrea să-şi cumpere o maşină electrică primeşte de la Guvern 10.000 de euro.
Cea mai ieftină maşină electrică costă 26.000 de euro.
Persoanele care renunţă la o maşină veche, poluantă, şi achiziţionează un autovehicul electric beneficiază atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.
Prețurile vacanțelor pe litoral scad după 20 august.
Dacă acum, cazarea la Mamaia costă între 250 şi 350 de lei pe noapte, de persoană, cu mic dejun, după 23 august, aceeaşi cazare vă ajunge să coste, în medie, între 100 şi 200 de lei pe noapte, de persoană.
La Mamaia, tariful va fi de 1.355 lei la un hotel de trei stele, cu mic dejun, pentru două persoane, 1.721 lei la patru stele şi 3.446 lei la cinci stele.
La Eforie Nord acelaşi pachet costă 1.215 lei cu mic dejun, în camera dublă, la un hotel de trei stele, şi 1.893 lei la patru stele.
La Costineşti, sejurul de cinci nopţi după 20 august, la un hotel de trei stele, costă 1.094 lei, pentru doi adulţi cu mic dejun.
Incepe campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice.
În perioada 23 – 28 august locuitorii municipiului Constanța sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului prin colectarea separată a deșeurilor electrice și electronice.
Punctul de colectare permanent se află pe Șoseaua Industrială nr. 9, Constanța, iar intervalul orar in care pot fi predate deseurile este 10:00 – 17:00.
Locuitorii orașului Constanța beneficiază de serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a deseurilor mari și voluminoase.
Comanda se va face telefonic la numărul de telefon 0771.006.485.
Mai multe detalii despre punctele temporare de colectare, participarea la tombola si premiile acordate pe www.ecotic.ro.
Cetatea Capidava a reintrat în circuitul turistic.
Proiectul a fost finanțat, până la sfârșitul anului 2015 din fonduri europene și, pentru că nu a fost terminat la timp, lucrările au fost continuate din fondurile bugetului județean.
Valoarea totală a acestuia este de 56 de milioane de lei din care 24 de milioane de lei fonduri europene, 22 de milioane de lei din bugetul local și 8 milioane de lei din bugetul național.
Somnul în timpul zilei este benefic pentru sănătate.
Potrivit unui studiu, cei care dorm în timpul zilei, chiar şi o dată sau de două ori pe săptămână, au un risc mai scăzut de boli cardiovasculare.
Acesta indiferent de durată, este asociat cu înjumătăţirea riscului de infarct şi accident vascular cerebral, susţin experţii.
Studiul a fost efectuat pe 3.462 de persoane din Elveţia, cu vârste cuprinse între 35 şi 75 de ani, pe o perioadă de cinci ani.