Stiri, 5 octombrie 2021
Aceștia s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei.
Au fost călugări în Mănăstirea Cozia, iar Cuviosul Daniil a fost învrednicit cu harul preoţiei.
Printre cei care se mărturiseau la acesta a fost şi fericitul Misail, care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc.
Au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii și au ridicat o biserică de lemn în cinstea Maicii Domnului.
După trecerea la cele veşnice a celor doi sfinți, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor.
În anul 1676, mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, unde a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016.
Astăzi se împlinesc 28 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.
Tot astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de a respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.
Cu acest prilej, Ministerul Educaţiei a decis ca astăzi cursurile să fie suspendate.
Potrivit unui ordin al ministrului, elevii și preșcolarii sunt astăzi liberi.
Facturile la energie electrică și la gaze naturale vor fi compensate în funcție de consum și de preț.
Câteva milioane de români ar urma să beneficieze de anul viitor de această măsură, a anunțat Ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Pentru energia electrică, la un consum mediu lunar între 30 și 200 de kilowați, compensarea va fi de 21 de bani pe kilowatt.
La gaze naturale, prețul de referință este de 150 de lei, și se va compensa 25% din valoarea gazului, a mai precizat ministrul.
Guvernul a aprobat eliberarea în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare.
Anunţul a fost făcut de ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
El a explicat că medicamentul menţionat are autorizaţie temporară, din India, şi nu este pe lista de compensate în România.
Proiectul privind stabilirea unor drepturi pentru asigurații ce îngrijesc pacienți cu afecțiuni oncologice a fost adoptat în Senat.
Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist.
Senatorii au mai adoptat un proiect privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer.
Pentru ambele proiecte, Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.