Știri 18 noiembrie 2021
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Mâine, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 17.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din cartierul Compozitorilor.
Sâmbătă, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” din apropierea cetății Capidava, unde hramul paraclisului este „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”;
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Cu acest prilej, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal care are și hramul Intrarea în biserică Maicii Domnului.
Astăzi este Ziua Mondială a Prematurității.
La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature.
Aceasta este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor iar 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante.
În România, mor anual, în medie, 1900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.
De asemenea, 20% din bebeluşii născuţi la maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa sunt prematuri și doar o treime dintre mame sunt în evidenţa unui doctor, care să le supravegheze sarcina.
Alte date arată că doar 60 la sută dintre copiii născuți prematur pot fi îngrijiţi în România.
Situația este agravată de pandemie, deoarece Covid creşte riscul de naştere prematură
Mai multe cartiere din Constanţa nu au astăzi apă caldă şi căldură.
Constănţenii care locuiesc în zonele Dacia – Tomis 3 – Tomis Nord – Faleza Nord nu au căldură şi apă caldă în locuinţe, din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport amplasată la intersecția str. Soveja cu Bulevardul Tomis.
Reprezentanţii Societăţii Termoficare Constanța estimează reînceperea furnizării energiei termice în cursul acestei zile.
ANAF va lansa de luni, 22 noiembrie serviciul de chat destinat contribuabililor.
Acesta va fi în teste până la finalul anului, preşedintele instituţiei, Mirela Călugăreanu.
Prin intermediul serviciului de chat, contribuabilii pot beneficia de asistenţă pentru accesarea serviciilor disponibile pe portalul ANAF.
În situaţia în care contribuabilii doresc alte informaţii, aceştia sunt rugaţi să apeleze la celelalte modalităţi de acordare a asistenţei, cum ar fi call-center-ul ANAF, care are în prezent capacitatea de a prelua 90 de apeluri simultan.
Responsabilii din Educație trebuie să decidă dacă permit utilizarea la domiciliu a testelor rapide pe bază de salivă pentru depistarea coronavirusului, pentru elevi.
Ministerul Sănătății a venit cu noi precizări pe această temă, pe fondul incertitudinilor legate de modul în care se va face testarea elevilor și a preșcolarilor, care ar trebui să înceapă săptămâna viitoare.
Potrivit Ministerului Sănătății, testele rapide din proba de salivă nu necesită pregătire medicală sau condiții speciale de lucru, iar legislația nu exclude utilizarea acestora acasă.
Se preconizează ca testarea elevilor și a preșcolarilor să se facă de săptămâna viitoare, lunea și joia, deși testele încă nu au ajuns în școli.
Nerespectarea repetată a măsurilor anti-COVID va fi sancţionată cu închiderea temporară a activităţii operatorilor economici.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Sancţiunile pot fi aplicate de poliţiști, jandarmi și poliţişti locali.
Legea intră în vigoare la 10 zile de la data publicării in Monitorul Oficial.
România va avea de anul viitor patru programe pentru îngrijirea vârstnicilor.
Ministerul Muncii vrea să schimbe și legea asistenței sociale pentru ca bătrânii care nu mai au pe nimeni și sunt cazuri sociale să fie îngrijiți acasă pe banii statului sau pe fonduri europene.
Cu peste 100 de milioane de lei vor fi construite cantine sociale şi unităţi de îngrijire la domiciliu a bunicilor singuri sau bolnavi. Ministerul Muncii vrea să înfiinţeze şi 20 de centre de zi.
În cele private, costurile pot ajunge la 9 mii de lei pe lună pentru un beneficiar.
În România, peste 30 % dintre persoanele vulnerabile sunt vârstnici peste 65 de ani.