Știri 25 noiembrie 2021
Aceasta s-a născut în anul 294 într-o familie nobilă unde a primit o educaţie aleasă.
S-a convertit la creştinism, motiv pentru care a fost arestată şi dusă la judecată înaintea autorităţilor romane, pe vremea împăraţilor prigonitori Diocleţian şi Maximian.
Datorită înţelepciunii de care a dat dovadă, a reuşit să demonstreze superioritatea credinţei creştine împotriva filosofiei păgâne greceşti și a reuşit să convertească la Hristos pe mulţi învăţaţi ai timpului.
Pentru aceasta, a fost chinuită cu cruzime şi, în cele din urmă, a fost condamnată la tăierea capului.
Sfintele sale moaşte se află în mânăstirea închinată ei, de pe Muntele Sinai, din Egipt.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului, Acatistul Sfintei Ecaterina și Acatistul Sfântului Stelian Paflagonul la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Stelian Paflagonul.
Astfel, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Stelian” din localitatea Săcele, județul Constanța, iar de la ora 18.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la mănăstirea Sfântul Ioan Rusul.
Sâmbătă, de la ora 7.30, va oficia slujba de sfințire a picturii bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Negrești, comuna Cobadin, urmată de Sfânta Liturghie, iar
de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.15, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Astăzi este Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
În anul 1999, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 25 noiembrie ca zi a luptei împotriva violenţei asupra femeilor.
Zilnic, în întreaga lume, femeia este victimă a violenţei atât fizice cât şi psihice sub diferite forme de la agresiune verbală şi violenţă domestică şi până la mutilare şi tortură.
Cu această ocazie, la nivel mondial sunt organizate manifestări pentru prevenirea şi stoparea acestui fenomen.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Se pot face programări de luni pana vineri între orele 12.30 și 14.30 la numărul de telefon 0774665815.
Veteranii de război şi pensionarii vor primi, până la sfârşitul anului 2024, legitimaţiile de transport tip card.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri legea.
Potrivit actului normativ, Ministerul Transporturilor trebuie să ia măsurile necesare pentru ca, până la data de 31 decembrie 2024, veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi cei din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar.
Programul de guvernare al PNL – PSD – UDMR prevede creșterea pensiilor, alocațiilor și salariului minim.
De asemenea, este prevăzută și taxarea pensiilor mari, limitarea acordării salariului minim la 2 ani și taxe noi pentru unele autovehicule.
Investițiile ar urma să reprezinte 7% din PIB, iar datoria publică să fie limitată la 60% din PIB.
Punctul de pensie va ajunge la 1.586 de lei, la 1 ianuarie, iar indemnizația socială minimă urcă de la 800 la 1.000 lei.
În Germania, certificatul verde a devenit de ieri, obligatoriu la locul de muncă şi în mijloacele de transport.
Aceasta înseamnă că persoanele nevaccinate şi cele netrecute prin boală vor trebui să prezinte un test de COVID-19 negativ efectuat cu cel mult 24 de ore înainte pentru a avea acces la locul de muncă, pentru a călători cu trenul şi avionul, precum şi pentru accesul în metroul şi autobuzele urbane.
Autorităţile locale au luat măsuri pentru implementarea acestor decizii, dar recunosc că verificarea extinsă a certificatelor în transportul public va fi dificilă.