Știri 10 ianuarie 2022
S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, astăzi în judeţul Bacău şi a primit din botez numele de Alexandru.
La vârsta de 20 de ani şi-a părăsit familia şi a mers la Mănăstirea Căldăruşani, unde a fost tuns în monahism şi a primit numele de Alipie.
După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a aşezat la Schitul românesc Lacu, apoi patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte.
După o vieţuire de aproape 20 de ani în Muntele Athos, Cuviosul Antipa, s-a reîntors în Moldova pentru a strânge ajutoare în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu.
În anul 1865 s-a aşezat la Mănăstirea Valaam, iar după 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.
Sfântul Antipa de la Calapodeşti este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Munte Athos.
A fost trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Creştinii ortodocşi îl vor cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 7:30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
CFR Călători lansează de astăzi Trenurile Zăpezii.
Oferta de călătorie este valabilă până pe 28 februarie, iar turiştii beneficiază de o reducere de 25% la trenurile care au ca destinaţie/plecare cele mai căutate staţiuni montane cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei.
Reducerea se acordă de luni până joi.
Pe magistrala Bucureşti – Braşov, linia de tren este modernizată până la Predeal, anul acesta urmând să fie lansată licitaţia şi pentru refacerea tronsonului Predeal – Braşov.
Copiii de grădiniţă şi elevii din învăţământul primar se întorc de astazi fizic în bănci după vacanţa de iarnă.
Lunea trecuta, au început şcoala elevii de la gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal.
Elevii nu vor fi testaţi la revenirea la ore şi nici în perioada următoare.
Consumul de alimente noaptea creşte nivelul zahărului din sânge.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, acest lucru reduce funcţia celulelor beta din pancreas, ceea ce afectează capacitatea organismului de a procesa zaharurile.
Persoanele care lucreaza noaptea, care de obicei dorm ziua şi mănâncă seara, au cu până la 60% mai multe şanse de a dezvolta diabet de tip 2 decât ceilalţi, arată studiile.
Cercetătorii susţin că limitarea aportului de alimente numai în timpul zilei poate ajuta la menţinerea nivelurilor normale de zahăr din sânge.
Bebelușii născuți în primul an de pandemie prezintă un nivel mai scăzut de dezvoltare.
Un studiu american arată că cei mici au obținut scoruri ușor mai mici la testele de dezvoltare a abilităților sociale și motrice decât cei născuți chiar înainte de pandemie, indiferent dacă mama lor a avut sau nu COVID-19 în perioada sarcinii.
Cercetătorii americani responsabili de studiu sugerează că aceste rezultate mai slabe sunt o consecință a cantității enorme de stres pe care mamele o resimt în timpul sarcinii.
Zilele trecute au avut loc proteste față de măsurile anti-Covid în multe orașe europene.
Cele mai mari au fost acolo unde s-au adoptat măsuri noi, cum este cazul Franței, Italiei sau Germaniei.
Peste 100 de mii de francezi au ieșit în stradă pentru a contesta introducerea noului certificat de vaccinare.
Potrivit legii adoptate în adunarea națională, toți cei peste 12 ani trebuie să fie vaccinați pentru a intra în toate spațiile publice, inclusiv cafenele și restaurante.
În Italia, este obligatorie vaccinarea tuturor celor de peste 50 de ani, care, în caz contrar, nu vor mai fi primiți la serviciu.
În Austria, în schimb, vaccinarea obligatorie urmează să intre în vigoare de la 1 februarie.
40 de mii de austrieci s-au adunat, ca în fiecare sâmbătă, la Viena, pentru a-și exprima opoziția.
În România, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila este de părere că vaccinarea nu va fi obligatorie.