Știri 11 ianuarie 2022
A trăit în perioada secolelor V-VI şi s-a născut în satul Mogarion din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi.
De tânăr a intrat în monahism la o mânăstire din Ierusalim, iar după un timp s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului şi s-a hrănit numai cu legume şi ierburi sălbatice.
Datorită vieţii duhovniceşti îmbunătăţite, în jurul său s-au adunat în scurt timp mulţi ucenici pentru a fi povăţuiţi în viaţa ascetică.
De aceea, a construit lângă peşteră, o mănăstire unde a pus bazele vieţii monahale de obşte, fapt ce i-a atras supranumele de „începător al vieţii de obşte”.
Sfântul Cuvios Teodosie s-a mutat la Domnul în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului își serbează ocrotitorul spiritual, motiv pentru care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis ierarhului nostru un mesaj de felicitare.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, jud. Suceava.
Astfel, ierarhul nostru va oficia de la ora 8:00, Sf. Liturghie, iar de la ora 18:00, va săvârși Taina Sfântului Maslu.
Joi, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Ierarhul Tomisului va oficia Sf. Liturghie, de la ora 7:45, la biserica Precista Mare din Roman.
De la ora 18:00, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, transmis live pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului și Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22:00, va oficia Acatistul Sfântului Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
ANM a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului pentru sud-estul țării.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10:00.
Pe parcursul zilei de astăzi vântul va continua să prezinte intensificări în Dobrogea, estul Munteniei, și în jumătatea de sud a Moldovei, temporar cu viteze de 55…65 km/h.
În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 65…75 km/h.
Totodată, ANM a emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ pentru toată țara, valabilă până mâine dimineață la ora 10:00.
Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala în majoritatea regiunilor, îndeosebi pe parcursul zilei de astăzi.
Școlile vor intra în sistem online, dacă rata de vaccinare va fi sub 60% în ziua de vineri, iar incidenţa infectărilor cu noul coronavirus în localitatea respectivă va fi mai mare de 3 la mie.
Anuntul a fost facut ieri de catre Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Acesta a afirmat că, având în vedere că au fost schimbate regulile cu privire la durata carantinării, este nevoie şi de o modificare a ordinului comun al miniștrilor Educaţiei şi Sănătăţii cu noile reguli la nivel naţional.
Persoanele care călătoresc în Grecia vor avea nevoie de un test PCR sau rapid negativ.
Măsura se aplică până la 24 ianuarie tuturor călătorilor cu vârsta de peste cinci ani, indiferent dacă au fost sau nu vaccinați.
Testul PCR negativ nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore, iar cel rapid trebuie făcut cu 24 de ore înainte de a intra pe teritoriul Greciei.
Alocaţiile pentru copii majorate vor intra în conturile beneficiarilor luna viitoare.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii.
În legătură cu ajutorul financiar destinat persoanelor cu pensii până în 1600 de lei, autorităţile informează că pensionarii nu trebuie să adreseze cereri în acest sens, pentru că sprijinul financiar se va acorda din oficiu, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni.
Oamenii trebuie să aibă însă în vedere faptul că, dacă prin cumularea altor tipuri de pensii se depăşeşte pragul de 1.600 de lei, ei nu se califică pentru a primi acest ajutor acordat de guvern.
Românii din Dubai ar putea avea biserica lor.
Anunțul a fost făcut de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la sfârșitul Sfintei Liturghii de Crăciun.
Proiectul a fost transmis autorităților din Emiratele Arabe Unite și presupune un sfânt lăcaș adaptat contextului cultural din această țară: nu va avea turle foarte înalte, ci va fi mic și primitor.
În Dubai sunt aproximativ 10.000 de români, iar în prezent, parohia românească din Dubai este găzduită de o biserică a Patriarhiei Antiohiei.