Știri 18 ianuarie 2022
Printre familiile afectate sunt şi cele ale doi preoţi, fiecare cu câte patru copii.
Pentru alte familii ale căror case au fost distruse într-un incendiu iscat tot luna trecută, în municipiul Constanţa, un enoriaş a construit trei case la roşu.
ANM a emis o avertizare cod galben de intensificări susținute ale vântului pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până la ora 20.00.
Pe parcursul zilei de astăzi, vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul și local în sudul și sud-estul țării, precum și în zonele de munte.
În Dobrogea, Transilvania, sudul Olteniei și local în Muntenia, viteza vântului va atinge 55…60 km/h.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, atrage atenția că școala a fost afectată în timpul pandemiei și că pierderile educaționale sunt foarte mari.
El a mai precizat că există o explozie a fenomenului de bullying în școli, dar a vorbit și despre o înmulțire a tentativelor de suicid în rândul adolescenților.
Sorin Cîmpeanu a adăugat că în această perioadă s-au adâncit inechitățile deja existente în sistem și a crescut abandonul școlar, care a ajuns în 2020 la 15,6%, atingând în mediul rural o valoare medie de 26%.
El a reamintit că la finalul lunii decembrie a fost adoptat un program național pentru reducerea abandonului școlar.
Plafonul la energie electrică şi la gaz va scădea, iar limita de consum va creşte.
Anunțul a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă, iar măsurile se vor aplica de la 1 februarie.
Premierul a arătat că s-a decis şi ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi.
Şeful Executivului a mai spus că, potrivit discuţiilor avute, cifra a depăşit 1 milion de facturi greşite.
Cercetătorii americani au dezvoltat un test rapid care face diferența dintre COVID și gripă.
Testul detectează ambii viruși, în decurs de 50 de minute, fără a fi nevoie de dotări complexe de laborator și surse de alimentare, iar sensibilitatea testului este comparabilă cu testul PCR pentru diagnosticarea COVID-19.
Potrivit specialiștilor, din punct de vedere al diagnosticului, timpul pentru a obține un rezultat este de mai puțin de o oră, față de una sau două zile în laborator .
Angajatorii se confruntă cu un val de demisii în pandemie.
Specialiștii în resurse umane spun că este nevoie de o nouă gândire care să permită adaptarea pieței muncii.
Potrivit Inspecției Muncii, în România, anul trecut s-a înregistrat o creștere de 25% a numărului total de demisii, față de anul 2019.
Situația actuală se vede și în numărul mare de aplicări pe platformele online.
Numai anul trecut s-au înregistrat 12 milioane de aplicări pentru joburi, cu 20 la sută mai mult decât în anul precedent.
Ministrul Educaţiei a declarat că se păstrează regula intrării în online a întregii şcoli atunci când cel puţin jumătate din numărul de clase au activitatea fizică suspendată.
El a explicat că o clasă va intra în online atunci când se înregistrează trei cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în 7 zile consecutive.
Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii prevede că, orele să se desfăşoare cu prezenţă fizică în toate judeţele în care rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este cel mult 75%.