Știri 21 ianuarie 2022

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi ,de la ora 22:45, Acatistul Maicii Domnului la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava.
Mâine, de la ora 7:30, cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Gheorghe” din localitatea Iacobeni, din județul Suceava, urmată de o slujbă de parastas.
Apoi, de la ora 22:00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, de la ora 8:30, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion”, din localitatea 23 August, cu prilejul hramului.

Campania umanitară, intitulată ”Foamea nu are sărbătoare” derulata de Parohia Sf Mare Mucenic Mina din Constanța se apropie de final.
Aceasta este dedicată familiilor sărace și persoanelor vârstnice din mediul rural.
Campania își propune să colecteze și să livreze 2.000 de colete cu produse alimentare familiilor defavorizate din localitățile constănțene Almalău, Ostrov, Satu Nou, Lipnița, Dobromir, Pădureni, Văleni și altele.
Pachetele presupun alimente neperisabile, iar colecta va fi făcută în trei locații: Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din Parcul Tăbăcărie, Așezământul filantropic Sfântul Cuvios Arsenie din Techirghiol și Complex Marea Neagră din Eforie Nord.
Colecta se va încheia pe 24 ianuarie.
De asemenea, cei care vor să ajute la pregătirea și distribuirea alimentelor sunt așteptați între 25 și 29 ianuarie.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS anunță că programul de donare este de luni până vineri, între orele 7.30 – 12.30, cu excepția zilei de luni, 24 ianuarie, când este zi de sărbătoare legală.
De asemenea, cei care nu pot veni să doneze în cursul săptămânii, sunt așteptați sâmbătă, 29 ianuarie, între orele 8.30 – 13.00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga nr. 85.

Casieriile RAJA vor fi închise luni.
Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil, virament bancar sau direct debit.
Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point sau Westaco.
De marți, societatea își va relua programul normal de lucru.

Polițiștii care-i verifică pe cei carantinați acasă pot fi acuzați de abuz în serviciu.
Oamenii legii atrag atenția superiorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne că verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în carantină sau izolare se face, în prezent, într-un mod abuziv, neexistând cadrul legal adecvat.
„Această activitate trebuie să înceteze imediat, deoarece este de competența DSP-urilor”, spun liderii sindicali.
Reamintim că polițiștii au subliniat, în urmă cu puțin timp, că și sarcinile de verificare a componenței măștilor textile depășesc atribuțiile lor, neavând pregătire în domeniu.

Guvernul a aprobat formele de sprijin care se vor acorda pentru angajaţii șomeri, în contextul pandemiei.
Pentru angajaţii cărora li se suspendă temporar contractul de muncă ca efect al pandemiei, actul normativ prevede suportarea din bugetul pentru şomaj, până la 31 martie 2022, a unei indemnizaţii de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut prevăzut de lege.
Totodată, este prevăzută o indemnizaţie de 75% din câştigul salarial mediu brut reglementat pentru liber-profesionişti, persoanele fizice care obţin venituri din drepturile de autor și persoanele care au convenţii individuale de muncă.

Peste 1,2 milioane de oameni au murit în toată lumea în 2019 din cauza infecțiilor cauzate de bacterii rezistente la antibiotice.
Așa arată cel mai mare studiu pe acest subiect realizat până acum pe 204 țări.
Numărul acesta este mai mare decât numărul anual de decese cauzate de malarie sau SIDA.
Țările mai sărace sunt cel mai grav afectate, dar rezistența la antibiotice amenință sănătatea tuturor, se arată în raport.
Folosirea excesivă a antibioticelor în ultimii ani pentru infecții banale înseamnă că acestea devin mai puțin eficiente împotriva infecțiilor cu adevărat grave.
Investițiile urgente în medicamente noi și utilizarea responsabilă a celor actuale sunt recomandate pentru protejarea sănătății.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept