Ştiri 21 mai 2011
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii Constantin şi mama sa Elena.
Aceştia sunt primii împăraţi creştini şi protectori ai creştinismului, care se sărbătoresc în ziua mutării la Domnul a Sfântului Împărat Constantin, pe 21 mai, anul 337.
Ei sunt socotiţi întocmai cu apostolii deoarece s-au făcut remarcaţi prin mari fapte care au susţinut activ creştinismul.
Printre acestea avem Edictul de la Mediolanum, actualul oraş Milano, privind legalizarea creştinismului, dat de Sfântul Constantin în anul 313.
Tot împăratul Constantin va convoca la Niceea, în anul 325, primul Sinod Ecumenic, unde se va combate erezia lui Arie cu privire la Fiul lui Dumnezeu, şi unde se va elabora prima parte a Simbolului de credinţă.
La rândul ei, mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena este cea care s-a ostenit pentru aflarea lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
După cei 31 de ani de glorioasă domnie ai împăratului Constantin, istoria consemnează şi alte merite importante, printre care întemeierea Imperiului Roman creştin de răsărit, devenit ulterior Bizanţul, şi întemeierea capitalei Bizanţului, cetatea Constantinopol, actualul oraş Istambul.
În ţara noastră numeroase locaşuri de cult îşi sărbătoresc hramul,
Printre acestea se numără catedrala Patriarhala din Bucureşti, biserica sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa şi Mânăstirea Sfânta Elena de la mare, de lângă localitatea Costineşti.
Totodată, peste 1,8 milioane de romani îşi serbează ziua numelui.
Dintre aceştia 1 milion două sute de mii sunt bărbaţi, iar 7 sute de mii sunt femei.

Mâine biserica ortodoxă se va afla în duminica a cincea după Paşti sau a Samarinencii.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sfânta liturghie, de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură despre valoarea şi importanţa credinţei.