Stiri 1 aprilie 2022
A trăit între anii 355-431, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.
La vârsta de 12 ani, a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt.
Mai târziu, a ajuns la Ierusalim, unde a realizat starea ei de păcătoșenie și a simțit o mare dorinţă de îndreptare.
De aceea, a plecat în pustia de dincolo de Iordan, unde a vieţuit timp de 47 de ani.
În această stare a fost descoperită de un preot pe nume Zosima care a și împărtășit-o cu trupul și sângele Domnului.
Conform aceluiaşi preot, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii.
S-a mutat la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr.
Sfânta Maria Egipteanca mai este cinstită și în a cincea duminică din Postul Mare.
Înalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sf Liturghie la Catedrala arhiepiscopală de la ora 7.30.
Seara, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Duminică, de la ora 8.30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Gheorghe din cartierul Palazu Mare, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Ilie din Techirghiol.
Luni, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, de la ora 7.30.
Parohia Sf. Nectarie din Constanța organizează un concert caritabil intitulat “Emoție și rugăciune.
Icoana Răstignirii în culorile muzicii creștin-ortodoxe.“
Acesta se va desfășura duminică, de la ora 17.00, la biserica Sfântul Nectarie din cartierul Medeea.
Concertul va fi susținut de preoții Doru Emanuel Pantazi, Corneliu Chivu, Florian Popa, Arhidiacon Ionuț Boancheș și baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați la pian de Arhidiacon Valentin Vădănoiu.
Fondurile colectate vor ajunge la 100 de copii nevoiași din județul Constanța.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația Filantropică “Și tu meriți o șansă”.
ANM a emis o atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 21.
În intervalul menționat, în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.
Medicii avertizează că decizia autorităţilor de a distribui tablete de iodură de potasiu în mod preventiv este riscantă.
În plus, condiţionarea distribuirii de către medicii de familie ar prejudicia semnificativ activitatea medicală propriu-zisă, spune preşedinta Societăţii, Naţionale de Medicina Familiei. doctor Dina Mergeani.
Medicii de familie solicită ca deciziile să fie luate în concordanţă cu normele de prevenire şi intervenţie existente pentru situaţiile de urgenţă nucleară şi radiologică.
Campania de distribuire a tabletelor de iodură de potasiu către populaţia eligibilă va începe săptămâna viitoare, potrivit ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.
Voucherele de vacanţă „vor fi acordate înaintea Sărbătorilor Pascale”.
Anuntul a fost facut de catre deputatul Radu-Marcel Tuhuţ.
Acesta susține că relansarea proiectului de acordare a voucherelor de vacanță și extinderea acestuia către sectorul privat reprezintă o reușită a turismului românesc.
Amintim că voucherele de vacanță aferente anului 2021 se emit doar pe suport electronic, au o valoare totală de 1.450 de lei, iar perioada de valabilitate este de un an de la data emiterii.
Un Centru de Autorecenzare Asistată este deschis la Arhiepiscopia Tomisului.
Acesta vine în întâmpinarea celor ce doresc să fie asistați în procesul de autorecenzare online, din cadrul Recensământului populației și locuințelor din România, runda 2021.
Aici poate veni orice cetățean român, care dorește să apeleze la metoda autorecenzării online și care are nevoie de asistență în acest proces, de luni până vineri, între orele 10-17 iar sâmbătă și duminică între orele 10-14.
Centrul funcționează în cadrul Bibliotecii Eparhiale, până la data de 15 mai 2022, când se încheie etapa de autorecenzare online.
Centrul este organizat în parteneriat cu Direcția Județeană de Statistică – Constanța și Primăria Municipiului Constanța.