Stiri 7 aprilie 2022

Înalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00 în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar de la ora 17.00, va oficia Denia Acatistului Buneivestiri, la același lăcaș de cult.
Sâmbătă, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Cruce și Sf Calinic de la Cernica, din zona Energia, care își va sărbători luni, ocrotitorul spiritual.
Tot sâmbătă, de la ora 10.00, la Cimitirul Central, va face pomenirea celor opt militari morți în accidentul aviatic, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, de la ora 8.30, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 19.00, va oficia o slujba de tundere în monahism.

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătăţii.
Din anul 1950, în fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii, zi în cadrul căreia sunt abordate probleme de maximă importanţă pentru anul respectiv şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Pandemia a afectat sănătatea, a împins mai mulți oameni către sărăcie și nesiguranță alimentară și a amplificat inechitățile de gen, sociale și de sănătate.
În acest an, Ziua Mondială a Sănătății face apel la eliminarea inechităților în materie de sănătate, ca parte a unei campanii globale care durează un an și care încearcă să aducă oamenii împreună pentru a construi o lume mai bună.

99% din populaţia lumii respiră aer poluat.
Anuntul a fost facut de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.
În primul său studiu major din ultimii 15 ani, OMS a descoperit că 99% din populaţia lumii este expusă la aer care încalcă limitele aprobate la nivel internaţional.

Cele mai multe incendii din țară au loc în clădirile rezidențiale, în special în cele construite înainte de 1989.
Specialiștii, atrag atenția că multe dintre aceste clădiri nu au instalație electrică adaptată consumului actual de energie și ca atare cele mai multe incendii provin din această cauză.
Sfatul experților este ca toți deținătorii de locuințe să apeleze la specialiștii în domeniu.
Un alt sfat este să nu se utilizeze prelungitoare neconforme și să nu se folosească mai mulți consumatori mari în același timp.

Oamenii de ştiinţă au publicat primul genom uman complet.
Astfel ,au fost acoperite golurile rămase în cercetările anterioare şi, în acelaşi timp, ofera o perspectivă promiţătoare în căutarea indiciilor cu privire la mutaţiile cauzatoare de boli şi la diversitatea genetică în rândul celor 7,9 miliarde de oameni din lume.
Specialistii au dezvăluit în 2003 ceea ce a fost descris la acea vreme drept secvenţierea completă a genomului uman.
Cercetarea a fost anunţată iniţial anul trecut, înainte de procesul oficial de evaluare de către experţi în domeniu.

Nutriţioniştii consideră că unul dintre cele mai periculoase alimente sunt produsele din carne procesata.
Slănina şi cârnaţii, în general cărnurile procesate, sunt clasificate drept cancerigene de primă grupă.
Se estimează că 50.000 de oameni din întreaga lume mor din cauza cancerului cauzat de consumul de carne roşie şi procesată. Aceste produse din carne sunt pline de grăsimi saturate, zaharuri adăugate, sare, conservanţi, potenţiatori şi alţi aditivi.
Potrivit specialiştilor, gustările bogate în zahăr pot avea efecte nocive asupra creierului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept