Stiri 4 mai 2022
Ierarhul nostru va oficia de la ora 19.00, slujba tunderii în monahism.
Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Cu acest prilej, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Efrem cel Nou și Sf. Dionisie cel Smerit” din apropierea localității Târgușor.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă dimineața, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, urmată de slujba de parastas la împlinirea a 32 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Elefterie, primul stareț al așezământului monahal.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Zorile, comuna Adamclisi.
Credincioșii vor putea cinsti sfinte moaște aduse spre închinare de la mănăstirile Strunga și „Sf. Ap. Filip”.
Parohia Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar organizeaza un concert pascal.
Acesta se intitulează „Lumina lui Hristos luminează tuturor” și se va desfășura de la ora 17.00.
Evenimentul se află la ediția a II-a și va fi susținut de către
Corul de copii „Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei.
La eveniment va participa și Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Arhiepiscopia Tomisului consiliază femeile însărcinate aflate în criză de sarcină.
În acest scop, a fost deschis Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” pentru femeile aflate în dificultate și criză de sarcină sau risc de avort.
Sediul se află la Așezământul „Vasiliada” al parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, zona Inel 2.
Scopul biroului este promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic, informarea privind riscurile și complicațiile majore ale avortului.
La nivelul eparhiei a fost creat un grup de specialiști voluntari care vor prelua apelurile telefonice sau mesaje ale mamelor aflate în dificultate și vor stabili modalități de sprijinire a cazurilor solicitante.
Astăzi este Ziua Naţională a Inimii.
Această zi a fost introdusă de Academia de Ştiinţe Medicale şi are ca scop combaterea factorilor de risc cardio-vascular.
Cu acest prilej, medicii cardiologi din România ne oferă câteva recomandări pentru a preveni îmbolnăvirile.
Pentru o inimă sănătoasă, aceştia ne sfătuiesc să ţinem sub control tensiunea arterială, să consumăm cât mai puţine grăsimi de origine animală, să ne menţinem glicemia în limite normale dar şi să renunţăm la fumat şi să eliminăm stresul.
În prezent, peste şapte milioane de români suferă de boli cardiovasculare, iar ţara noastră se află pe al treilea loc în lume în ceea ce priveşte decesele provocate de aceste afecţiuni.
Unele autobuze CT BUS circulă cu program prelungit pana la 1 septembrie.
Este vorba despre liniile 43C, 100C și 13.
Astfel, cele trei trasee vor avea ultima plecare din cap de linie Carrefour la ora 23:30.
De astazi au început lucrările de amenajare a sensului giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia.
Execuția lucrărilor se va face etapizat, zona carosabilă va fi extinsă și se vor monta borduri.
Construcția este una provizorie, fiind necesară pentru monitorizarea valorilor de trafic, astfel încât să permită ajustarea elementelor de semnalizare rutieră.
Resistematizarea va conține două variante de fluxuri auto: sezon estival, cu flux prioritar pe direcția bulevardul Aurel Vlaicu- Năvodari, și extrasezon, când se vor aplica regulile de circulație dintr-un sens giratoriu.
În perioada sezonului estival, se deschide varianta mediană cu prioritate spre stațiunea Mamaia.