Știri 22 iunie 2022
S-a născut la Bucureşti în anul 1765.
A fost ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi şi călugărit la Mănăstirea Neamţ.
În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
A numit ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi a întemeiat şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.
S-a îngrijit de restaurarea Catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor Sfinţilor.
Activitatea mitropolitului Grigorie a fost întreruptă de administraţia rusă instaurată în Principatele Române şi a fost exilat timp de patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani.
Pentru viaţa şi activitatea sa, în octombrie 2005, Sfântul Grigorie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul se află în biserica Mănăstirii Căldăruşani.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară în județul Botoșani.
De la ora 17.30, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ierarhul nostru va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica din localitatea Coțușca.
Mâine, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 7.30, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 15.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Apoi, de la ora 17.00, va oficia slujba Privegherii la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Brotăcei), cu prilejul hramului.
De la ora 22.00, ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri dimineață, IPS Teodosie va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul hramului.
Duminică, Biserica Ortodoxă Română se va afla în duminica a doua după Rusalii, numită „a Sfinților Români”.
Cu acest prilej, mănăstirea Poarta Albă – Galeșu își va cinsti ocrotitorii, Sfinții Români.
Astfel, la ora 6.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia o slujbă de pomenire la Monumentul Memorial Poarta Albă, pentru deținuții politic, apoi va merge în procesiune la mănăstirea „Tuturor sfinților români” de la Poarta Albă – Galeșu, unde va oficia Sfânta Liturghie.
CRTS Constanța anunță că sâmbăta aceasta nu se fac donari de sânge.
Măsura este luata întrucât Centrul va participa la o acțiune de donare din cadrul campaniei Blood Network.
Aceasta se va desfășura weekendul viitor, în perioada 2 – 3 iulie.
Camera Deputaţilor a respins un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Actul normativ modifica modalitatea de alegere a primarului, propunând că, în situaţia în care niciun candidat pentru funcţia de primar nu obţinea cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, să se organizeze al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Mai mulţi parlamentari propun acordarea unui sprijin mamelor care suferă de depresie post-partum.
Este vorba despre un proiect de lege prin care se dorește educarea populaţiei privind tulburările psihice postnatale.
Iniţiatorii susţin că în România nu există un sistem naţional de sprijin pentru mame, iar potrivit studiilor, copiii ale căror mame suferă de depresia de după naștere au tendinţa să prezinte întârzieri în dezvoltarea abilităţilor mentale şi de comportament.
În şcoli se vor derula, începând cu clasa a VIII-a, programe de educaţie pentru sănătate, cu acordul părinţilor.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Legea prevede şi instituirea unei indemnizaţii lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea copilului.