Stiri 28 iunie 2022
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dăruite catedralei tomitane de către IPS Iacob, Mitropolit de Durostorum (Silistra), Bulgaria.
La ora 17.40, ierarhul Tomisului va duce spre cinstire sfintele moaște la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia, unde va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Mâine, de la ora 6.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de sfințirea mică a apei și Sfânta Liturghie.
După slujbă, absolvenții Facultății de Teologie ortodoxă vor depune jurământul de credință.
Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este cea mai bună din ultimii zece ani.
Aceasta este de 73,3% promoţie curentă şi promoţiile anterioare, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, au promovat prima sesiune a Bacalaureatului 78,3% din elevii din promoţia curentă şi 32% din promoţii anterioare.
Sorin Grindeanu a fost desemnat ministru interimar al Agriculturii.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind desemnarea vicepremierului, dar și cel prin care se ia act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţia de ministru al Agriculturii.
Ulterior, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.
Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar în valoare de peste 260 de lei, acordat pentru fiecare elev și student încadrat în muncă pe perioada vacanței.
Diferența dintre stimulentul acordat lunar și salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Județeană, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor și studenților.
Stresul la locul de muncă îi face pe oameni să vorbească mai repede şi mai tare.
Cercetători din Germania au descoperit că o zi plină la locul de muncă provoacă schimbări în voce.
Experţii explică faptul că stresul activează sistemul nervos simpatic, ceea ce duce la producerea de hormoni precum cortizolul şi adrenalina.
Aceasta, la rândul său, provoacă deschiderea căilor respiratorii şi respiraţie rapidă, ceea ce poate creşte intensitatea şi viteza vorbirii.
Cercetătorii susţin că, înregistrările vocale ar fi un indicator obiectiv, indiferent dacă o persoană a observat sau nu, cât de stresată este.
Voucherele de vacanţă emise în anii precedenţi mai pot fi utilizate pentru rezervări până joi.
Așa a anunţat Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Acestea pot fi utilizate exclusiv pentru vacanţe în România, iar serviciile trebuie să conţină minim o noapte de cazare.
Anul acesta, în perioada ianuarie-mai au fost emise vouchere de vacanţă în valoare de 190 de milioane de euro.
România are nevoie de peste 2000 de medici de familie.
Anunţul a fost făcut de către președintele Colegiului Medicilor din România, care a mai precizat că mulţi tineri aleg această specialitate, dar apoi se îndreaptă spre alte specialităţi de spital.
Ministerul Sănătăţii propune soluţii în strategia pentru dezvoltarea resurselor umane în sănătate până în anul 2030.
Astfel, planul strategic de la minister prevede că autorităţile locale le vor acorda medicilor de familie mai multe facilități: asigurarea locuinţei şi a transportului, dar şi clădiri pentru deschiderea unor cabinete.