Știri 27 iulie 2022
Originar din Nicomidia, a primit la naştere numele de „Pantoleon”, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”.
A deprins secretele medicinei alături de un doctor din cetate, iar prin mijlocirea preotului Ermolae, a deprins învăţătura de credinţă.
A fost botezat de Ermolae şi i s-a pus numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.
Acest nume este pe deplin ilustrat de viaţa sa, deoarece s-a dedicat bolnavilor pe care i-a tămăduit cu iscusinţa medicului, dar şi cu puterea credinţei.
S-a mutat la Domnul în jurul anului 305, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, a fost supus la chinuri grele şi în cele din urmă decapitat.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendarul creştin.
El este invocat deseori de către cei în suferinţe, ca unul care aduce grabnică vindecare.
Și cea de-a doua secție adulți în Spitalul de Boli Infecțioase Constanța s-a redeschis.
Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, dr. Claudia Cambrea.
Aceasta a declarat că speră ca până la sfârșitul săptămânii, să fie deschisă și secția de copii.
Guvernul a cerut Comisiei Europene aprobarea pentru acordarea unui avans între 70 şi 85% din plăţile directe pentru măsurile de mediu şi climă.
Scopul este de a-i ajuta pe fermierii afectaţi de secetă.
De asemenea, executivul vrea să dea pomicultorilor şi viticultorilor, dar şi crescătorilor de porci şi păsări ajutoare de 51,6 milioane de euro, din care 25,5 milioane de euro din fonduri europene, iar restul de la bugetul naţional, a anunţat Ministerul Agriculturii.
Potrivit datelor centralizate de această instituţie seceta a compromis până acum aproape 107 mii de hectare de suprafaţă agricolă din 20 de judeţe ale României.
Aplicaţia Infocons oferă date utile pentru românii din ţară şi din străinătate.
Potrivit Rador, românii pot afla numerele de urgență din țară și din străinătate, alertele europene privind produsele alimentare și non alimentare, precum și lista cu unitățile de cazare clasificate și a agențiilor de turism licențiate, utile mai ales în această perioadă.
Aplicaţia Infocons se poate descărca pe telefonul mobil, poate apela numerele de urgență și oferă inclusiv informații despre timpii de așteptare în punctele de trecere a frontierei din România.
Termenul la programele Rabla pentru achiziţionarea de autovehicule noi a fost prelungit până la 31 iulie.
În cazul Programului „Rabla Clasic”, valoarea primei de casare este de şase mii de lei, respectiv nouă mii pentru două maşini casate.
Pentru Programul „Rabla Plus” se primeşte un eco-tichet de 51 de mii de lei pentru achiziţia unei maşini electrice sau pe hidrogen şi 26 de mii de lei pentru cumpărarea unei maşini hibride.
Maşinile cumpărate prin cele două programe nu pot fi înstrăinate timp de un an.
O terapie nouă în bolile hematologice a apărut și în România.
Aceasta tratează două boli hematologice grave – leucemia și limfomul non-Hodgkin.
Pentru început, șase pacienți au beneficiat de această terapie, primind astfel o șansă nouă la viață.
Este vorba despre terapia CAR-T, care ajută sistemul imun al pacientului să distrugă celulele bolnave cu ajutorul unui medicament personalizat, obținut din sângele recoltat de la fiecare bolnav.
Medicamentul se administrează sub formă de perfuzie și este făcut din sângele recoltat de la fiecare bolnav, care este prelucrat în laboratoare speciale din Franța, Germania și Elveția.