Știri 29 iulie 2022
Ierarhul nostru va resfinți biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, de la ora 6.45, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Luni, de la ora 7.25, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, apoi va rosti rugăciunile pentru ploaie.
La Mangalia se va deschide săptămâna viitoare Atelierul de pictură icoane pe sticlă pentru copii.
Acesta se află la a IV-a ediție și poartă titlul ’’Cerul oglindit în ochi de copil’’.
Atelierul va fi deschis marți și miercuri la Biblioteca Municipală Mangalia.
Îndrumător va fi monahia Apolinaria Ghiță, licențiată în Arte Plastice.
Atelierul este organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului și al parohiei Nașterea Maicii Domnului din Mangalia.
Parohia „Sf. Vasile cel Mare ” din Constanța organizează cea de-a V- a ediție a școlii de vară „Acasă la Sf. Vasile ”.
Activitatea se va desfășura în perioada 1 – 21 august, în curtea parohiei, sub îndrumarea Pr. Jean Ion, consilier Social-Misionar la Arhiepiscopia Tomisului și slujitor al bisericii precum și a cadrelor specializate.
Copiii vor participa la numeroase ateliere: pictură, cursuri de prim ajutor, circulație rutieră, teatru, muzică, dans, jocuri sportive, educație pentru sănătate, excursii și dezvoltare personală.
Programul școlii de vară ce se va derula de luni până vineri, între orele 9.00-12.30.
Doritorii sunt așteptați să se înscrie la pangarul bisericii și sunt disponibile 70 de locuri.
Linia CT BUS de noapte N5-40 va circula astăzi deviat.
Astfel, pe sensul către Campus, traseul va fi: Str. Mircea cel Bătrân – Str. Primăverii – Str. Soveja – Bd. Mamaia.
De asemenea, pe sensul către Cap de Linie Sere,autobuzele vor circula pe traseul: Str. Soveja – Str. Primăverii – Bd. Tomis – Bd. Mamaia.
Devierea are loc din cauza lucrărilor de reabilitare a carosabilului executate pe bulevardul Mamaia.
Astăzi este Ziua Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!”.
Poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu şi melodia culeasă de Anton Pann stau la baza imnului naţional de astăzi, „Deşteaptă-te, române.
Imnul a fost intonat în timpul Războiului de independenţă, în timpul Primului Război Mondial şi la Marea Unire din 1918, precum şi în cel de-al Doilea Război Mondial.
Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales imediat după Revoluţia din decembrie 1989 Imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Imnul naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Astfel, persoanele care doresc sa doneze sange, dar nu o pot face in zilele lucratoare, pot veni mâine in intervalul 08:30-13:00.
Solicitarile de sange si componente sanguine ale spitalelor din judet si din Bucuresti sunt in crestere, dar numarul donatorilor se mentine in aceasta perioada la un nivel insuficient,
comparativ cu cererile.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.
Peste 38 de milioane de persoane din Europa nu-și permit să plece în concediu o săptămână, deși sunt angajate.
Potrivit unui raport, România, Grecia și Lituania sunt statele UE în care o majoritate a angajaților nu este în măsură să-și ia o săptămână de concediu.
Pe de altă parte, Italia, Spania și Franța sunt țările cu cel mai mare număr de angajați care nu-și pot lua concediu din motive financiare.