Știri 14 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.15, Sf. Liturghie la Catedrala arhiepsicopală.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii ”Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează o colectă de rechizite, intitulată „Daruri mici din suflet mare!”.
Aceasta se află la cea de-a treia ediție și se va desfășura până pe 1 octombrie.
Beneficiari sunt 250 de copii defavorizați din 10 sate constănțene: Topalu, Stupina, Târgușor, Pantelimonul de Sus și Pantelimonul de Jos, Nazarcea, Vulturu, Ciobanu, Gura Dobrogei, Băltenii de Jos și Vadu Oii.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Românii vor putea călători vinerea aceasta cu mijloacele de transport în comun în schimbul deşeurilor.
Săptămâna Europeană a Mobilităţii va fi sărbătorită prin campania „România Schimbă PET-ul cu biletul”.
Astfel, vineri, locuitorii din 65 de oraşe din toate judeţele ţării vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deşeuri – PET-uri, doze de aluminiu sau sticle, depuse la magazinele partenere.
Acțiunea face parte din programul naţional Vinerea Verde, derulat de Ministerul Mediului.
Campania a avut succes în ultimii doi ani în rândul locuitorilor din 9 orașe, inclusiv Constanţa, iar cei peste 6.000 de participanți au reușit să colecteze peste 3.300 kg de deşeuri.

Elevii care primesc bursă socială de studiu, de merit sau de performanță pot beneficia și de cei 250 de lei lunar prevăzuți în bursa ”Bani de liceu”.
Condiţia este să provină din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului să fie de maxim 500 de lei.
Sunt eligibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori se află sub tutelă, în cazul respectării condiției de venit.
Depunerea cererilor pentru bursa ”Bani de liceu” se poate face în perioada 15 – 25 septembrie.

Lemnul de foc este mult mai scump acum decât anul trecut.
Costurile pentru un metru cub de fag şi stejar au crescut cu peste 200 de lei în numai câteva luni, iar tendinţa ascendentă se menţine şi pentru perioada următoare.
Lemnul este folosit ca sursă alternativă de încălzire, în contextul exploziei preţurilor la gaze naturale şi curent electric.
Potrivit Rador, reprezentanţii Romsilva anunţă zilele acestea o majorare cu până la 7% a preţului lemnului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept