Stiri 21 noiembrie 2022
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adus la Templul lui Solomon din Ierusalim pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de trei ani.
În acest fel, Sfinţii Părinţi au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil îl vor dărui spre slujire lui Dumnezeu.
Fecioara Maria a rămas la Templu până la vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu dreptul Iosif.
Sărbătoarea, denumită popular şi VOVIDENIA sau OVIDENIA a fost instituită în amintirea sfinţirii unei biserici din Ierusalim de către patriarhul Iustinian, biserică ce era închinată momentului aducerii la Templu a Sfintei Fecioare.
Primul hram al acestei biserici s-a serbat la data de 21 noiembrie a anului 543, iar de atunci această sărbătoare se prăznuieşte întotdeauna pe 21 noiembrie.
Ea fost generalizată în tot Orientul înainte de secolul 7, iar în Apusul creştin în perioada secolelor 15-16.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a hotărât astăzi dezlegare la peşte.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 7.30 Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Miercuri, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâcii.
Cu acest prilej, de la ora 7.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Gheorghe, Buna-Vestire și Sfântul Antonie de la Iezer”, din cartierul constănțean Palas.
Joi, de la ora 7.30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, în Biserica Ortodoxă este cinstită Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla.
De la ora 15.00, va sfinți locul pe care va fi ridicat Așezământului Filantropic Sfânta Ecaterina.
Acesta va fi edificat în cartierul Tomis Plus, în curtea bisericii „Sfintei Ecaterina”.
Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a patra ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 17 decembrie și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.
Arhiepiscopia Tomisului și CRTS Constanța, organizează o nouă campanie de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura joi, de la ora 12.00, la sediul CRTS.
La eveniment este așteptat și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dar și toți preoții și credincioșii din eparhie.
Astăzi este Ziua Mondială a Televiziunii.
Aceasta marchează data la care, în anul 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii.
Prin programele variate pe care le oferă, de la cele culturale sau ştiinţifice până la cele de divertisment, televiziunea ne informează, educă şi distrează.
ONU încurajează ca misiunea posturilor tv să fie una paşnică, de promovare a valorilor democratice.
Cu o istorie de peste un secol la nivel mondial, în România televiziunea a început să emită alb-negru în ultima zi a anului 1956.
ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru zona Dobrogei.
Aceasta este valabilă până la ora 20.00.
Vântul va prezenta intensificări cu rafale de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră.