Știri 1 decembrie 2022

Astăzi este Ziua Naţională a României.
Potrivit Constituţiei la articolul 12, ziua de 1 decembrie este declarată Ziua Naţională a României.
Această sărbătoare legală a fost instituită în amintirea şi cinstirea zilei de 1 decembrie 1918 când Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, a adoptat o Rezoluţie care proclamă unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească cu România.
Rezoluţia mai proclamă şi libertatea minorităţilor, libertatea şi egalitatea confesiunilor religioase, întemeierea unui regim democratic precum şi libertatea presei, a opiniilor, a asocierilor şi a întrunirilor.
Mai târziu, Legea Unirii a fost ratificată de către regele Ferdinand I prin Decretul-Lege din 11 decembrie 1918 şi apoi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor din 29 decembrie 1919.
Astfel, Ziua naţională marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală şi totodată Marea Unire de la Alba Iulia, care, potrivit istoricilor, nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid, ci este fapta istorică a întregii naţiuni române.
Potrivit tradiţiei bisericeşti, de Ziua Naţională a României, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale, și în mânăstiri se oficiază slujba de Te Deum şi se pomenesc eroii neamului românesc care au înfăptuit unitatea naţională a românilor.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a patra ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 17 decembrie și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța anunță că programul de donare este unul normal mâine (în intervalul orar 7.30 – 12.30).
Astăzi, Centrul este închis, în contextul zilei de sărbătoare legală.

Autobuzele CT BUS circulă săptămâna aceasta în program de weekend.
Astfel, toate liniile se vor afla pe trasee în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Totodată, astăzi, în intervalul orar 08:00 – 13:00, autobuzele liniilor ce tranzitează intersecția bd. Ferdinand cu bd. Tomis și str. Termele Romane cu str. Traian (42, 44, 48, 51, 101, 51B, 5-40, 2-43, 43C și 43M) vor înregistra întârzieri, ca urmare a organizării paradei de Ziua Națională.

Aproape jumătate dintre tineri trăiesc în lipsă severă de locuințe în țara noastră.
În plus, una din 5 gospodării cheltuie mai mult de 60% din venit pe chirie, dublul mediei europene.
Potrivit unei analize, fondul imobiliar existent este de calitate slabă, suprapopulat și administrat necorespunzător.
De asemenea, asistența guvernamentală acordată grupurilor sărace este inadecvată, iar locuințele sociale sunt alocate netransparent, mai cu seamă celor cu venituri ridicate, mai arată studiul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept