Știri 23 decembrie 2022
De la ora 19.00 va asista la concertul de colinde desfășurat la biserica Buna-Vestire, din Constanța.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Nașterii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, Biserica Ortodoxă va prăznui Nașterea Domnului.
De la ora 8.00, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Constanţa.
După slujbă, corala Armonia va interpreta colinde.
Autobuzele CT BUS vor circula după un anumit program în perioada sărbătorilor.
Astfel, pe 26 decembrie și 02 ianuarie, autobuzele circulă în program de weekend și anume în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Pe 31 decembrie, autobuzele se vor afla pe traseu în intervalul orar 05:45 – 21.00, iar pe 1 ianuarie 2023, în intervalul orar 12:00 – 23:00.
Totodată, de astăzi şi până pe 8 ianuarie 2023, se suspendă liniile de transport școlar, când elevii se află în vacanță.
Preşcolarii şi elevii au intrat de astăzi în vacanța de iarnă.
Aceasta va dura două săptămâni şi se va încheia duminică, 8 ianuarie 2023.
Iarna aceasta copiii vor mai avea o vacanţă, de o săptămână, în perioada 6 – 25 februarie, decisă de inspectoratele şcolare judeţene.
Băuturile răcoritoare de tip „Ice Tea” conţin foarte puţin ceai şi suc de fructe.
Așa arată un studiu realizat de INFOCONS.
Au fost analizate 30 de astfel de produse, care conţineau sub 0,20% extract de ceai şi mai puţin de 3% suc de fructe.
În schimb toate băuturile au aditivi alimentari de la unu la opt E-uri, precum şi zahăr.
Experţii INFOCONS spun că toate produsele ce au făcut obiectul studiului au avut pe etichetă informaţiile nutriţionale.
Primăriile și asociaţiile de proprietari vor contribui mai puţin la finanţarea lucrărilor de izolare termică a clădirilor.
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care 90% din valoarea proiectelor va putea proveni din fonduri europene nerambursabile.
În prezent, autoritățile locale și asociațiile de locatari trebuie să acopere 40% din proiect.
Consumul de produse pentru copii pe bază de ibuprofen şi paracetamol a crescut cu 50% faţă de perioada similară a anului trecut.
În România, sunt solicitate doar anumite mărci comerciale, deşi în farmacii există înlocuitori, chiar mai ieftini, potrivit Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania.
Precizările sunt făcute după ce în presă au fost semnalate probleme privind “discontinuităţile” produselor pediatrice destinate tratării febrei din infecţiile acute de sezon.
Producătorii sfătuiesc părinții să nu facă stocuri din aceste produse întrucât situaţia de criză riscă se se agraveze.