Stiri 10 ianuarie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti.
S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău şi a primit la botez numele de Alexandru.
La vârsta de 20 de ani şi-a părăsit familia şi a mers la Mănăstirea Căldăruşani, unde a fost tuns în monahism şi a primit numele de Alipie.
După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a aşezat la Schitul românesc Lacu, apoi patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte.
După o vieţuire de aproape 20 de ani în Muntele Athos, Cuviosul Antipa, s-a reîntors în Moldova pentru a strânge ajutoare în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu.
În anul 1865 s-a aşezat la Mănăstirea Valaam, iar după 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.
Sfântul Antipa de la Calapodeşti este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Munte Athos.
A fost trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugărești de obşte din Palestina, ocrotitorul spiritual al IPS Teodosie.
Cu acest prilej, de la ora 8.00, ierarhul Tomislui va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Joi și vineri, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie tot la Catedrala arhiepiscopală ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

CRTS Constanța anunță continuarea programului “Ultima sâmbătă din lună” și anul acesta.
Astfel, persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.00 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Țara noastră se află sub o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului până mâine la ora 18.00.
Astfel, aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.
În jumătatea sudică se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp, iar la munte vor fi precipitații mixte.
Temporar vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 45…55 km/h și mai mari în zonele montane.

Legea care îi obligă pe comercianţi să le dea clienților posibilitatea de a plăti cu cardul a intrat în vigoare.
Actul normativ vizează firmele din comerț și servicii care încasează mai mult de 50.000 de lei în numerar, în decursul unui an.
Măsura face parte dintr-un pachet mai mare de modificări fiscale care au ca rol urmărirea banilor și scăderea evaziunii fiscale.
ANAF este instituția care va verifica dacă firmele au implementat această metodă de plată.

Carnea de porc se află în proporţie de 10% până la 93% în compoziţia crenvurştilor de porc.
Așa arată un studiu realizat de InfoCons, pe baza etichetelor acestui tip de produse ce se regăseşte pe piaţa din România.
Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiţi în crenvurştii de porc, toate produsele verificate au în compoziţie E-uri, iar numărul de aditivi alimentari variază între 2 şi 11.
Și supa la plic are până la 10 E-uri şi până la 13 grame de sare, cu 156% mai mult decât doza zilnică recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Pensionarii și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special vor primi, în acest an, un ajutor financiar care va fi acordat în două tranșe.
De acest sprijin vor beneficia doar cei ale căror venituri sunt de cel mult 3.000 de lei.
Acordarea acestui ajutor financiar a fost decisă la finele anului trecut.
Cuantumul ajutorului financiar este cuprins între 1.000 și 600 de lei în funcție de venituri.
Ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat că prima tranșă a acestui ajutor este cuprinsă în pensiile care sunt livrate în aceste zile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept