Stiri 12 ianuarie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Constanţa.

CRTS Constanța anunță continuarea programului “Ultima sâmbătă din lună” și anul acesta.
Astfel, persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.00 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Primăria Constanţa a luat decizia instituirii unor noi reglementări pe strada Mircea cel Bătrân.
Este vorba despre tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și bulevardul Mamaia.
Astfel, de astăzi, nu se va mai putea parca în spațiile amenajate din zona menţionată.
Totodată, vor fi demontate separatoarele de sens de la intersecția străzii Mircea cel Bătrân cu strada Cuza Vodă.
Reprezentanţii primăriei spun că măsura este necesară pentru fluidizarea traficului rutier.

Constanţa va avea un spital de cardiologie şi oncologie.
Acesta face parte din cele 27 de spitale care vor fi construite prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, anunțate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Noul spital va fi amplasat pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service, iar termenul de finalizare este iunie 2026.

Părinții care au copii înscriși la creșă, grădiniță sau școală vor primi de anul acesta, în fiecare lună, 100 de lei în plus, pentru fiecare copil cu vârstă mai mică de 18 ani.
Prevederea se numește deducere personală suplimentară din impozit și se aplică de la 1 ianuarie 2023.
Deducerea se acordă unuia dintre părinți indiferent de venit.
Acesta trebuie să aducă angajatorului adeverință de la unitatea de învățământ la care este înscris copilul.
Dacă părintele are mai multe locuri de muncă, deducerea se va aplica la un singur angajator.

Preţurile combustibililor continuă să scadă în România.
Țara noastră are acum între cei mai ieftini carburanţi la pompă la nivel european.
În Capitală, benzina costă în medie 6,33 lei, iar cel mai mic preţ este de 6,24 lei.
Motorina se vinde în medie cu 7,50 lei, iar cea mai ieftină costă 7,45 lei.
În Uniunea Europeană, doar Bulgaria şi Slovenia au combustibili mai ieftini.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede reducerea termenului de păstrare a datelor înregistrate în contabilitate.
Actul normativ prevede modificarea Legii contabilităţii în sensul ca obligaţia de păstrare a documentelor contabile şi a celor justificative pentru înregistrările efectuate în contabilitate să fie de 5 ani şi nu 10 cât este în prezent.
Măsura nu se aplică operatorilor economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale ce nu înglobează constructiv dispozitivul de imprimare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept