Stiri 13 ianuarie 2023

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic.
Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul Licinius.
Diaconul Ermil a fost dus la împărat şi acuzat că este creştin, motiv pentru care a fost întemniţat.
Stratonic era însă temnicerul care îl păzea şi s-a convertit şi el la creştinism.
Împăratul a aflat aceasta şi a poruncit ca cei doi să fie duşi la judecată şi apoi chinuiţi.
În cele din urmă, împăratul a hotărât moartea lor prin înec în apropierea cetăţii Singidunum, Belgradul de astăzi.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la mănăstirea Crasna din județul Prahova.
Duminică, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, de la ora 8.00.
Apoi, de la ora 16.30 va participa la ceremonia de cinstire a marelui poet național Mihai Eminescu, desfășurată la Mănăstirea Dervent.
Luni, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 17.00 va oficia slujba Vecerniei la biserica Sfântul Antonie cel Mare din Năvodari.
Marți, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Antonie cel Mare din Constanța, zona Galeriilor Soveja.

CRTS Constanța anunță continuarea programului “Ultima sâmbătă din lună” și anul acesta.
Astfel, persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni mâine la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.00 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Buletinele electronice ale românilor vor fi eliberate până la finalul anului, gratuit.
Proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică prevede și că părinții pot cere cărți de identitate electronice și pentru copiii de până la 14 ani.
In ceea ce privește valabilitatea cărților electronice de identitate pentru persoanele între 14 şi 18 ani valabilitatea documentului este de 5 ani, peste 18 ani de 10 ani, iar de la 70 de ani au valabilitate nelimitată.
Costul lor, de 67 de lei fiecare, va fi suportat de stat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Încălcarea drepturilor consumatorilor ar putea fi sancționatã mai dur de anul acesta.
Inițiatorii proiectului de lege propun reguli mai stricte pentru comercianți, care să protejeze consumatorii la achiziționarea unor produse, astfel încât să nu le fie afectate viața, sănătatea sau resursele financiare.
De asemenea, amenzile vor fi aplicate în funcție de cifra de afaceri, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al firmelor și pot ajunge la 240.000 de lei.
Proiectul a fost adoptat de senatori la finalul anului trecut
iar din februarie va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, ca for decizional.

Asigurările RCA s-au scumpit cu până la 40% față de anul trecut.
La majorarea tarifului a contribuit o serie de factori, printre care și creșterea contribuției firmelor de asigurare la fondul de garantare. În plus, vor plăti mai mult șoferii mai puțin experimentați și din orașe aglomerate unde riscul unui accident este ridicat.
Brokerii de asigurări susțin că anul acesta nu sunt întrevăzute alte creșteri ale prețurilor.

Consumul constant de apă minerală prezintă un risc de apariţie a litiazei renale.
Aceasta conţine multe săruri minerale care pot dăuna în cazul unei tulburări metabolice sau al unei situaţii stresante.
In cazul litiazei renale provocată de oxalaţi, produsele care conţin acid oxalic sunt excluse din dietă cum ar fi spanacul, cartofi, sau ţelina.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept