Stiri 2 februarie 2023
Această sărbătoare face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi prăznuieşte momentul în care Sfânta fecioară Maria, la 40 de zile de la naşterea pruncului Iisus, vine la templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament.
La templu, pruncul Iisus a fost întâmpinat de către dreptul şi bătrânul Simeon, căruia i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristos, după cum ne relatează Sfântul evanghelist Luca.
Atunci dreptul Simeon a rostit frumoasa rugăciune ce se rosteşte în biserică la slujba vecerniei „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne”, şi totodată a profeţit sfintei Fecioare Maria suferinţele prin care va trece la patimile lui Hristos.
Prima atestare documentară a acestei sărbători se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.
Ziua următoare acestei sărbători, 3 februarie, este ziua în care Biserica Ortodoxă cinsteşte pe dreptul şi bătrânul Simeon împreună cu sfânta proorociţă Ana, cele două personaje care au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală, din Constanţa.
Autoritățile centrale au anunțat lansarea unui program național prin care se urmărește eliminarea componentelor din plumb din rețelele de distribuire a apei.
Acesta are efecte nocive pentru sănătate.
Sunt vizate rețelele particulare, aflate în interiorul imobilelor sau locuințelor.
În municipiul Constanța, piesele din plumb au dispărut aproape în totalitate, spune vicepreședintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari, Vasile Hârsescu.
În perioada următoare, deținătorii de astfel de instalații care conțin plumb vor fi rugați să le raporteze, iar autoritățile centrale au anunțat că, în funcție de rezultatele acestui recensământ, ar putea să finanțeze înlocuirea elementelor respective.
Spitalul de Urgență Constanța deține cel mai modern tratament al litiazei renale.
Secția Clinică Urologie a primit printr-o donație un echipament performant care permite îndepărtarea calculilor renali fără incizie, prin intermediul ureteroscopiei flexibile.
Reprezentanții Spitalului de Urgență Constanța spun că noul echipament dispune de un ureteroscop foarte subţire care poate fi utilizat inclusiv la copii.
Constănțenii pot învăța cum să acorde primul ajutor, în cadrul cursurilor organizate de către Crucea Roșie.
În această perioadă, se fac înscrieri pentru o nouă serie de cursanți.
Doritorii pot suna la numărul de telefon 0723-753754 sau pot trimite un email la adresa crucearosieconstanta@yahoo.com.
Statisticile arată că românii se află pe ultimul loc în Europa, în ceea ce privește cunoștințele legate de acordarea primului-ajutor.
Ungaria a introdus obligativitatea etichetării alimentelor care conţin proteine din insecte.
Ministerul Agriculturii ungar a modificat regulile, astfel că aceste alimente vor fi comercializate numai pe rafturile alocate în acest scop.
Consumatorii trebuie să fie în măsură să “distingă şi să diferenţieze” produsele care conţin proteine din insecte, conform noilor reguli.
Sondajele de opinie arată că peste 70% dintre unguri resping posibilitatea de a mânca alimente care conţin proteine din insecte.