Stiri 15 februarie 2023
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sf. Ierarh Nectarie” din Constanța (zona Medeea), așezământ de cult ce își cinstește cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Teodor Tiron.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Giurgeni, județul Neamț.
Apoi, de la ora 16.30, va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Topalu, iar de la ora 21.45 va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Astăzi este Ziua Internațională a copiilor bolnavi de cancer.
Aceasta este marcată din anul 2002, la inițiativa Organizației Internaționale a copiilor bolnavi de cancer.
În fiecare an, peste 400.000 de copii și adolescenți cu vârsta sub 20 de ani sunt diagnosticați cu această boală.
Rata de supraviețuire depinde de regiune, cu o supraviețuire de 80% în majoritatea țărilor cu venituri ridicate, dar până la 20% în țările cu venituri mici și mici.
Ziua internaţională a copilului cu cancer are la baza credinţa că fiecare copil merită cea mai buna îngrijire medicală și psihosocială posibilă, indiferent de țara de origine, rasă, statut financiar sau clasă socială.
Astăzi este şi Ziua Naţională a Lecturii.
Aceasta a fost sărbătorită pentru prima data, anul trecut.
Inițiativa aparține ministrul Educaţiei, iar obiectivul urmărit este de a promova lectura ca obicei cotidian.
Ediția de anul acesta este promovată sub motto-ul ”Citim zi de zi”.
Ministerul Educației le recomandă cadrelor didactice ca de Ziua Națională a Lecturii, să-i încurajeze pe elevi să își prezinte la școală cartea preferată, să citească și să discute pe marginea ei, iar celor mai mici să li se citească din cărți potrivite vârstei.
Primăria Constanța anunță restricții de circulație mâine în zona Sălii Sporturilor.
Măsura este luată în contextul desfășurării Cupei României la Baschet Masculin.
Astfel, mâine, în intervalul orar 06,00-22,00, se restricționează circulația, oprirea și staționarea autovehiculelor în parcarea Sălii Sporturilor „Simona Amânar”.
Accesul va fi interzis dinspre Bulevardul Tomis spre parcarea Sălii Sporturilor, iar la accesul dinspre Strada Mircea cel Bătrân spre parcare, se va realiza un culoar de acces și ieșire.
De asemenea, se restricționează oprirea și staționarea mașinilor în parcările special amenajate de pe Strada Decebal.
Proiectul de ordin al ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2023-2024 a fost avizat în Comisia de dialog social.
Acesta va cuprinde propunerea ca vacanţa să corespundă Sărbătorilor Pascale, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Astfel, proiectul de ordin în forma finală prevede că durata cursurilor va fi de 36 de săptămâni.
Potrivit ministrului, cursurile anului şcolar viitor vor începe pe 11 septembrie şi se vor încheia pe 21 iunie.
Programele ‘Şcoala altfel’ şi ‘Săptămâna Verde’ se vor desfăşura în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităţilor de învăţământ.
Peste 7 milioane de copii sunt afectaţi de cutremurele devastatoare care au lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie.
Concluzia aparține UNICEF, care este de părere că numărul copiilor ce şi-au pierdut viaţa în urma seismelor s-ar putea ridica la câteva mii.
În Turcia, UNICEF, în coordonare cu Ministerul Familiei şi Serviciilor Sociale, a trimis asistenţi sociali în spitale pentru a ajuta la identificarea copiilor neînsoţiţi şi separaţi de familii.
Potrivit UNICEF, peste 1,7 milioane de refugiaţi sirieni au fost înregistraţi în cele zece provincii afectate din Turcia, dintre care 811.000 sunt copii.
Alimentele bogate în seleniu ar putea fi folosite în tratamentul persoanelor cu Alzheimer.
Așa arată un nou studiu efectuat în China.
Potrivit acestuia, alimentele cu un conţinut mare de seleniu pot inhiba inflamaţia şi stresul oxidativ.
Ingredientele bogate în seleniu sunt omniprezente în numeroase plante şi microorganisme, precum cruciferele, drojdia şi ciupercile.