Știri 21 septembrie 2023
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
CRTS Constanța și parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Topraisar organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta va avea loc duminică, 24 septembrie, între orele 8.30 și 13.30, la biserica din localitatea Topraisar.
Pentru cei care vin din localităţile învecinate vor fi decontate cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și cea unde se desfășoară donarea de sânge.
Salariul de bază minim brut pe ţară ar putea fi majorat cu 10% de la 1 octombrie, la 3.300 de lei.
Așa prevede un proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Muncii.
Măsura ar determina creşterea punctului de amendă, întrucât acesta se raportează la salariul minim.
În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,5 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă aproximativ 28% din numărul total de salariaţi activi.
Azilele şi centrele pentru îngrijirea persoanelor vârstnice vor avea reguli noi de funcționare.
Ministrul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de lege care îi vizează în special pe cei care administrează aceste cămine prin intermediul unor societăți comerciale.
Astfel, acestea nu vor mai putea fi afaceri cu profit, ci întreprinderi sociale, ceea ce ar putea duce la închiderea multor astfel de centre.
Potrivit Ministerului Muncii, în România funcționează în prezent, 745 de cămine pentru persoane vârstnice.
Românii sunt printre europenii cu cele mai multe ore lucrate săptămânal, și anume 40.
Potrivit Eurostat, doar grecii şi polonezii muncesc mai mult – cu o oră, respectiv 12 minute în plus.
Bulgarii lucrează acelaşi număr de ore ca şi angajaţii din ţara noastră.
La polul opus se situează Olanda, cu cea mai scurtă săptămână de lucru – aproximativ 33 de ore.
Conform Rador, la nivel european, durata medie a programului de lucru săptămânal a fost, anul trecut, de 37 de ore şi jumătate.
România va primi un ajutor de 34 milioane euro de la bugetul Uniunii Europene pentru seceta din 2022.
Consiliul European a decis să acorde un ajutor în caz de dezastre în valoare totală de 455 milioane euro României şi Italiei pentru repararea pagubelor provocate de dezastre naturale anul trecut.
Totodată, 400 de milioane de euro reprezintă asistenţă pentru Turcia în urma cutremurelor care au afectat sudul ţării în luna februarie a acestui an.